Solplanet x AeroFix

9 mld lei, numerar în Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii

Deputații au adus amendamente importante la Legea de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FDSI). Proiectul acestei legi a fost adoptat de Senat, la jumătatea lunii aprilie.

Astazi proiectul a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților (camera decizională),  cu unele amendamente față de proiectul votat de Senat.

Astfel, capitalul social al FDSI ce va fi subscris integral la data constituirii este format din aport în natură reprezentat de pachete de acțiuni la anumite societăți de stat, precum și din aport în numerar.

Valoarea aportului în numerar a fost modificată de la 1,85 miliarde lei la 9 miliarde de lei (circa 2 miliarde de euro).

De asemenea, se instituie o derogare de la Legea societăților comerciale 31/1990, iar vărsămintele aferente aportului în numerar la capitalul social inițial al FDSI vor fi efectuate după cum urmează :

a)200.000.000 lei în numerar la constituire (sumă majorată față de cea de 50 milioane de lei votată de Senat)

b)diferența de capital social va fi vărsată în termen de 5 ani de la constituire (în loc de 3 ani cât a votat Senatul).

De asemenea, încă 10 societăți au fost incluse în Lista societăților de stat care vor participa la formarea capitalului social al FDSI. Este vorba de: Complexul Energetic Oltenia, CFR SA, SN Radiocomunicații SA, Posta Româna SA, Aeroportul Traian Vuia Timișoara, Uzina Termoelectrică Midia SA, Telecomunicații CFR SA, CN Administrația Canalelor Navigabile SA și CN Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA.

În plus, deputații au decis ca strategia investițională a FDSI să fi aprobată de Guvern și să fi corelată cu un set de indicatori de performanță și pe termen scurt, nu numai pe termen mediu și lung cum votaseră senatorii.

Totodată, au fost eliminate prevederile potrivit cărora indicatorii de performanță ai FDSI urmau să fie elaborați de către Ministerul Finanțelor Publice prin consultarea unui comitet consultativ. Acest comitet consultativ, ce a fost eliminat, ar fi urmat să fie format din reprezentanți ai BNR, ASF, ai mediului academic, industriei financiar- bancare, Parlamentului și societății civile.

 

Descarcati aici proiectul Legii FDSI, cu amendamentele deputaților:

 

 

 

Participati la evenimentul organizat de ARENA Constructiilor, joi 7 iunie, la Bucuresti !

 

Citiți și:

Blocuri de pana la 14 niveluri, in nord-estul Capitalei

Masuri noi pentru infrastructura transeuropeana de transport

Ansamblu rezidential din Bucuresti, in faza de selectie a antreprenorului

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2018

Sus