Oferte locuri de munca top

9 investitii locale au primit fonduri europene

Dintre cele nouă contracte de finanțare, semnate de ministrul Dezvoltării, șase proiecte vizează modernizarea sistemului de iluminat public, a transportului în comun, precum și a infrastructurii educaționale și cultural-recreative din următoarele localități:

  • orașul Panciu (jud. Vrancea), pentru modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public stradal, va beneficia de suma de 21.210.720 lei;
  • municipiul Câmpina (jud. Prahova) va beneficia de 7.683.935 lei pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public;
  • orașul Sulina (jud. Tulcea), pentru serviciu integrat de transport public urban în contextul dezvoltării durabile, va beneficia de 23.758.499 lei;
  • comuna Stănești (jud. Gorj) va beneficia de 6.260.747 lei pentru construirea unei săli de sport școlare;
  • orașul Titu (jud. Dâmbovița), pentru investiții în infrastructură, va beneficia de 27.114.422 lei;
  • orașul Boldești-Scăeni (jud. Prahova) va beneficia de 14.656.322 lei pentru îmbunătățirea serviciilor educaționale, cultural-recreative și a spațiilor publice urbane.

Alte 3 proiecte au ca obiectiv creșterea competitivității unor întreprinderi mici și mijlocii, prin achiziționarea de echipamente moderne și diversificarea activității:

*  Diversificarea activității SC Duniag Excavații SRL – 1.281.871 lei

*  Achiziționarea de echipamente competitive pentru Dacop Roof SRL 1.262.870 lei

*  Dezvoltarea activității Agilitech CNC prin investiții într-un nou domeniu de activitate 3.061.864 lei

Cele 9 noi contracte de finanțare au valoarea totală de 106.291.251 lei, fondurile fiind din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2021

Sus