Solplanet x AeroFix

656 ha de teren retrocedate ilegal în judeţul Constanţa

ciocan_justitieFostul prefect al Constanţei, Dănuţ Culeţu, va fi judecat în stare de libertate într-un dosar privind retrocedarea unor terenuri în suprafaţă de 656,76 hectare, aparținând Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian.
Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie în septembrie 2006 fostul prefect, în calitate de președinte al Comisiei județene de fond funciar Constanța, a propus și a determinat adoptarea unei hotărâri, fără a o supune la vot, prin au fost validate propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pe o suprafață de 656,76 hectare.
Aceasta în ciuda faptului că persoanele cărora le-au fost restituite proprietăţile nu au făcut dovada că au deținut terenuri pe acel amplasament.
Prejudiciul adus staţiunii de cercetare este de 1 milion lei.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi Florin Mitroi, primar al comunei Valu lui Traian și președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar, Gabriel Gheţu, la data faptelor șef al Biroului Județean de Rentă Viageră Agricolă la Administrația Domeniilor Statului – Reprezentanța Teritorială Constanța, Stere Sponte, la data faptelor director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța și de membru în Comisia Județeană de Fond Funciar Constanţa şi Titus Găgeatu, la data faptelor consilier în cadrul Compartimentului Urmărirea Actelor cu Caracter Reparatoriu – Direcția Verificarea Legalității, a Aplicării Actelor Normative și Contencios Administrativ din cadrul Instituției Prefectului – Județul Constanța.

Până la soluţionarea dosarului s-a dispus instituirea sechestrului asigurator pe bunurile inculpaţilor în scopul recuperării prejudiciului.

Sus