Oferte locuri de munca top

397 de primarii isi vor putea elabora sau actualiza PUG

Pentru elaborarea și actualizarea Planurilor Urbanistice Generale, unitățile administrativ-teritoriale vor beneficia de finanțare de la Ministerul Dezvoltării.

Bugetul alocat anul acesta, de 15 milioane de lei, va servi la finalizarea PUG-urilor a 397 de unități administrativ-teritoriale din 38 de județe.

Ministrul Cseke Attila a subliniat: În acest an am schimbat strategia pentru a încuraja finalizarea, în cât mai multe localități, a acestor planuri urbanistice. Ministerul a primit cereri de finanțare de la 918 unități administrativ-teritoriale și vor fi finanțate, cu prioritate, cele 397 care și-au asumat să finalizeze, cu finanțarea din acest an, elaborarea acestora. Un Plan Urbanistic General actualizat va conduce la reducerea sarcinilor administrative și la limitarea perioadei de timp pentru implementarea investițiilor la nivel local”.

Suportul financiar acordat de către MDLPA autorităților publice locale este necesar  mai ales pentru implementarea proiectelor ce vor fi finanțate din programele operaționale în perioada 2021-2027 sau din cadrul PNRR.

Planul Urbanistic General reprezintă principalul instrument de planificare operațională, constituind baza legală pentru realizarea construcțiilor și acțiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială trebuie să-și actualizeze la cel mult 10 ani Planul Urbanistic General, în funcție de evoluția previzibilă a factorilor sociali, geografici, economici, culturali și a necesităților locale.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă cu derularea Programului privind elaborarea şi actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG) şi a Regulamentelor Locale de Urbanism (RLU).

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2021

Sus