Oferte locuri de munca top

20 km retea de apă și de canalizare intra in proiectare

A fost semnat contractul de proiectare pentru reabilitarea și extinderea sistemului de apă și canalizare ce vizează peste 20 de kilometri de conducte, în cadrul unui proiect cu fonduri europene derulat de operatorul Apă Canal.

„Conducte vechi, de peste 30 de ani, vor fi înlocuite. Este vorba despre un proiect care vizează modernizarea celor două mari rețele care alimentează orașul cu apă potabilă, dar și a altor conducte. Proiectul presupune realizarea a 11,7 km de conducte de la Priza Dunării până la Uzina de Apă, la Stația de Pompare Filești și în apropiere, precum și în zona Turnul de Apă. Mai mult, în completare se vor realiza aducțiuni exterioare în zonele Șendreni și Liești, cuprinzând 8,8 kilometri de conducte”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai societății Apă Canal SA Galaţi şi ai proiectantului TPF Inginerie SRL.

Proiectul „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și elaborare documentații de atribuire pentru proiectul de reabilitare și extindere sisteme de alimentare cu apă și de canalizare în județul Galați – etapa 2” este co-finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.  .

Durata contractului este de 17 luni de la data ordinului de începere,  iar valoarea contractului este de 3.305.486,80 lei cu TVA. Finanţarea proiectului este asigurată prin finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune în valoare de 2.361.062 lei; finanţare nerambursabilă din bugetul de stat de 388.880,80 lei; finanţare din bugetul local în valoare de 27.777,20 lei. Valoarea neeligibilă inclusă în proiect este de 527.766,80 lei, reprezentând TVA.

Obiectivul general al proiectului de Asistență Tehnică este de a asigura elaborarea documentațiilor necesare în vederea obținerii finanțării proiectului de investiții aferente municipiului Galați și UAT Matca, din fondurile europene.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2021

 

Sus