Oferte locuri de munca top

150 de studenți de la universitățile tehnice își pot dezvolta competențele în programul „Profesii Bine Cimentate” derulat de Școala de Valori și Holcim România

  • Programul se adresează studenților din anii II, III și IV de la facultățile tehnice, din nouă centre universitare, dar și de la masterat
  • Cei 150 studenții selectați vor beneficia de șapte ateliere de dezvoltare personală, opt ateliere tehnice
  • 40 dintre participanți vor putea participa la programul de internship.

150 de studenți de la facultățile tehnice, vor avea oportunitatea de a descoperi cum să-și dezvolte o carieră în domeniul construcțiilor în cadrul celei de-a V-a ediții a programului „Profesii Bine Cimentate”. Programul este desfășurat de Școala de Valori alături de Grupul Holcim România cu scopul de a facilita integrarea pe piața muncii a studenților cu profil tehnic, de a face cunoscută tinerilor cariera în domeniul construcțiilor, dar și pentru a le prezenta oportunitățile de dezvoltare profesională și personală. Studenții se pot înscrie în program până pe 2 februarie 2025, pe pagina de site a proiectului: https://scoaladevalori.ro/profesii-bine-cimentate/ .

Programul educațional se adresează studenților din anii II, III, IV și masterat de la facultățile cu profil tehnic din următoarele centre universitare: București, Brașov, Cluj, Craiova, Iași, Oradea, Petroșani, Pitești sau Timișoara, cu specializările: Inginerie Mecanică, Electronică și Automatizări, Inginerie Minieră, Construcții Civile și Industriale, Construcții Drumuri și Poduri/ing. Electromecanică și Electrică (Somaco), Mediu, SSM, Prefabricate și BCA.

Alina Cristea, Manager CSR și Programe Educaționale în cadrul Grupului Holcim România explică misiunea acestui program:  „Educația este un pilon de referință din strategia noastră de sustenabilitate, iar programul „Profesii Bine Cimentate” reprezintă un pol important pentru studenții cu profil tehnic. Ne bucurăm să continuăm misiunea noastră alături și pentru studenți, asigurând, ca de fiecare dată, oportunitatea ca unii dintre cei prezenți în program să devină ulterior colegii noștri, urmând o carieră într-o industrie extrem de competitivă și dinamică”.

Silvia Bogdan, președinte Școala de Valori și coordonator Departament Educație-Cercetare:Tinerii de astăzi doresc mai mult, inclusiv oportunități de formare mai bune, mentorat de la specialiști cu experiență solidă, rutine flexibile și un alt echilibru între viața profesională și cea privată. De aceea, împreună cu Holcim am creat Profesii Bine Cimentate, un program pentru studenți, gândit astfel încât să ofere acestora acces la resurse valide și dezvoltare de abilități umane, aptitudini tehnice și competențe specifice industriei cimentului.”

40 dintre participanți pot fi selectați pentru un internship de 3 luni în cadrul fabricilor Holcim România și Somaco Grup Prefabricate, desfășurate astfel: : 8 locuri – Aleșd, 8 locuri – Câmpulung, 3 locuri – RMX, 2 locuri – Arad și Târgoviște (AGG) , 1 loc – București (Infrastructură), 2 locuri – Turda, 4 locuri – Adjud, 12 locuri – Timișoara, Târgoviște, Teiuș, Roman și Buzău (Prefabricate).

Daniel Popa are 23 de ani, absolvent al Facultății de Construcții Civile, Industriale și Agricole, din cadrul Universității Transilvania din Brașov: „Participarea la acest program mi-a oferit o perspectivă clară asupra posibilităților de carieră și mi-a permis să înțeleg mai bine ce îmi doresc să fac pe termen lung. În prezent, lucrez ca inginer ofertare junior la Somaco Grup Prefabricate. Experiența acumulată în cadrul „Profesii Bine Cimentate” îmi este de mare ajutor în acest rol.” Daniel a participant la două ediții ale programului „Profesii Bine Cimentate”, în anul 2022 și 2023, în programul de internship la Fabrica de Ciment Holcim din Câmpulung, iar în anul următor, la Fabrica Somaco Grup prefabricate din Târgoviște, ulterior fiind angajat de companie.

Cei 150 de participanți vor beneficia la șapte ateliere de soft skills susținute online, precum și de o experiență de o săptămână la fabricile Holcim România, și Somaco Grup Prefabricate, unde participă și la opt ateliere tehnice: Inginerie chimică, Mecanică, Automatizări, Mine, SSM, Mediu, Prefabricate și BCA, Oameni și cultura organizațională.

 

 

 

 

Sus