Oferte locuri de munca top

15 cladiri publice vor fi modernizate cu credit BERD

Eficienţa energetică a 15 clădiri publice şi a depoului de autobuze şi tramvaie din municipiul Iași va fi îmbunătățită cu fonduri dintr-un împrumut de 20,5 milioane de euro acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Împrumutul BERD va finanţa lucrări de eficienţă energetică pentru 15 clădiri publice şi reconstrucţia unui depou de autobuze şi tramvaie, proiectat şi echipat pentru o flotă de transport în curs de modernizare, care în prezent  include 32 de tramvaie şi 44 de autobuze electrice.

Noul depou va contribui la reducerea emisiilor de carbon în sectorul de transportul urban şi va permite optimizarea activităţii de operare şi întreţinere a flotei de transport public.

Renovarea clădirilor existente şi integrarea măsurilor de eficienţă energetică şi energie regenerabilă în noul depou vor aduce reduceri de energie de aproximativ 34%.

Proiectul face parte din cadrul programului de dezvoltare durabilă urbană al BERD, Orase Verzi, prin care municipiul Iaşi se angajează să îmbunătăţească standardele de mediu.

Programul BERD Oraşe Verzi la care Iaşi a aderat în vara anului trecut a fost creat cu scopul de a sprijini muncipalităţile în efortul de creştere a standardelor de viaţă a locuitorilor.

Iaşi este al 54-lea oraş din cadrul programului BERD Oraşe Verzi, marcat de lansarea acestui proiectul pilot.

În paralel cu proiectul, oraşul Iasi va dezvolta un Plan de Acţiune pentru Oraşe Verzi (GCAP) ce are ca scop identificarea problemelor de mediu şi prioritizarea de investiţii şi acţiuni strategice care să promoveze dezvoltarea durabilă a municipiului Iaşi. Planul de Acţiune pentru Oraşe Verzi din Iaşi va fi finanţat de către TaiwanBusiness – Fondul de Cooperare Tehnică BERD.

Iaşi este unul dintre cele trei oraşe din România care aderă la Programul BERD Oraşe Verzi, alături de Craiova şi Mediaş..

Consumul energetic al clădirilor publice şi comerciale, împreună cu emisiile provenite din sectorul de transport (autobuze, camioane şi alte vehicule), reprezintă cele mai importante surse de poluare a aerului în municipiul Iaşi.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2021

Sus