Contractul de finanțare pentru proiectul „Regenerare urbană în Cartierul Nufărul I – Zona III – Cod SMIS 329130”, în valoare de peste 13,6 milioane de euro, a fost semnat de ADR Nord-Vest și Primăria Municipiului Oradea.
Investiția vizează reamenajarea unei suprafețe de aproximativ 7,6 hectare printr-un amplu program de regenerare urbană, care combină infrastructura de mobilitate, spațiile verzi și siguranța spațiului public.
Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, în cadrul Priorității 7 – „O regiune atractivă”, cu sprijinul Fondului European de Dezvoltare Regională.
Acest proiect urmărește reamenajarea și refuncționalizarea a peste 23.000 de metri pătrați de spații verzi, modernizarea traseelor pietonale pe o suprafață de peste 14.000 de metri pătrați și realizarea de piste de biciclete conectate la coridorul de mobilitate urbană Nufărul – Cantemir.
Una dintre intervențiile importante este realizarea unui nou pod peste pârâul Peța, amplasat la capătul estic al străzii Morii, care va îmbunătăți conectivitatea zonei.
În paralel, străzile principale vor fi modernizate, vor fi amenajate trotuare accesibile, stații de autobuz, parcări reorganizate și noi spații dedicate circulației pietonilor și bicicliștilor.
Pentru persoanele cu mobilitate redusă vor fi realizate rampe de acces și traversări adaptate, astfel încât spațiul public să poată fi utilizat în condiții egale de toți locuitorii.
Proiectul include și modernizarea completă a iluminatului public prin tehnologie LED, precum și instalarea unui sistem de supraveghere video în zonele de joacă și de socializare, contribuind la creșterea siguranței spațiului public.
O componentă importantă a proiectului este cea de peisagistică și biodiversitate. Din totalul arborilor existenți, cei valoroși vor fi păstrați, iar zona va fi completată cu sute de arbori noi, plante perene, graminee ornamentale, flori de câmp și sisteme sustenabile de drenaj.
Vor fi create locuri de joacă, zone de fitness și calisthenics, spații pentru socializare, piste și parcări pentru biciclete, zone dedicate animalelor de companie și mobilier urban realizat din materiale naturale.
Finalizarea proiectului este estimată pentru august 2029.


