
Proiectul de hotărâre privind desemnarea specialiștilor ce vor forma Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism (CTATU) a Primăriei Municipiului București a intrat în consultare publică.
CTATU funcționează sub coordonarea Primarului General al Municipiului București, având rol consultativ în analizarea și expertizarea tehnică a documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului.
Cine va face parte din noua comisie
CTATU va fi alcătuită din 13 membri, specialiști atestați în domeniile urbanismului, arhitecturii, protecției patrimoniului natural și construit, precum și în domenii conexe.
Membrii CTATU sunt desemnați pe baza recomandărilor transmise de instituții și organizații profesionale precum Registrul Urbaniștilor din România, Ordinul Arhitecților din România – Filiala București, Asociația Profesională a Urbaniștilor din România, Comitetul Național Român ICOMOS, Institutul Național al Patrimoniului, Asociația Peisagiștilor din România – Filiala București-Ilfov, Ministerul Dezvoltării și Arhitectul-șef al Capitalei.
Componența propusă este următoarea:
* Arh. Andrei Atanasiu
* Arh. Raluca Vișinescu
* Dr. arh. Emil Ivănescu
* Arh. urb. Irina Popescu-Criveanu
* Lect. dr. arh. Radu Marin Canciovici
* Conf. dr. arh. Liviu Nichi Ianăși
* Lect. dr. arh. Ioana Irina Iamandescu (Cristoveanu)
* Arh. peisagist Andreea Răducu-Lefter
* Urb. Liviu Tudor Băileșteanu
* Conf. dr. geograf Bogdan Alexandru Suditu
* Arh. urb. Claudiu Daniel Salanță
* Urb. Alina Carmen Marinescu
* Arh. urb. Stelian Alexandru Constantinescu
Secretariatul tehnic al comisiei este asigurat de Arhitectul-șef al municipiului București, prin compartimentul de specialitate din cadrul PMB. Acesta va întocmi ordinea de zi a ședințelor, care va fi publicată pe site-ul instituției cu cel puțin cinci zile înainte de data programată, va convoca membrii comisiei și va redacta fișele de vot.
La lucrările CTATU pot participa, în calitate de invitați, arhitecții-șefi ai sectoarelor 1 – 6.
În funcție de natura și de complexitatea subiectelor de pe ordinea de zi, la lucrările Comisiei de Urbanism vor mai putea fi invitați reprezentanți ai Primăriei Municipiului București și ai primăriilor de sector, reprezentanți ai ministerelor de resort (Ministerul Infrastructurii, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Culturii etc.), precum și ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Transporturilor, precum și specialiști din domeniile relevante pentru analiza subiectelor de pe ordinea de zi.
Lucrările CTATU sunt conduse de un președinte de comisie, desemnat prin votul membrilor comisiei la un interval de un an, dintre membrii săi permanenți.
Președintele CTATU îndeplinește și funcția de purtător de cuvânt al comisiei.


