România va primi fonduri nerambursabile pentru construirea celui de-al doilea pod la Ruse-Giurgiu, peste Dunare.
Granturi de peste 7 miliarde de euro vor fi acordate unui număr de 134 de proiecte de transport selectate de Comisia Europeană.
Țara noastră primește 149 milioane de euro pentru un total de 9 proiecte, dintre care unul este național, iar celelalte sunt proiecte multi-naționale ale UE, cu participarea unei entități naționale, potrivit comunicatului trimis de reprezentanta CE in Romania. Vom primi fonduri și pentru măsuri de îmbunătățire a navigabilității pe Dunăre astfel încât să se poată naviga tot anul.
Finanțarea va fi din Fondul pentru Conectarea Europei (CEF) și reprezintă cea mai mare cerere din cadrul programului actual CEF Transport.
Aproximativ 83% din finanțare va sprijini proiectele care îndeplinesc obiectivele climatice ale UE, îmbunătățind și modernizând rețeaua de căi ferate, căi navigabile interioare și rute maritime ale UE de-a lungul rețelei trans-europene de transport (TEN-T).
Proiectele feroviare vor primi 80% din cele 7 miliarde de euro. În plus, regulamentul revizuit TEN-T va intra în vigoare începând din 18 iulie.
Finanțarea va merge către proiecte majore pentru îmbunătățirea conexiunilor feroviare transfrontaliere de-a lungul rețelei centrale TEN-T – în statele baltice (Rail Baltica), între Franța și Italia (Lyon-Torino) și între Danemarca și Germania (tunelul Fehmarnbelt).
Aproximativ 20 de porturi maritime din Irlanda, Spania, Finlanda, Țările de Jos, Germania, Malta, Lituania, Cipru, Croația, Grecia și Polonia vor primi sprijin pentru modernizarea infrastructurii, unele dintre acestea permițând furnizarea de energie electrică de la mal pentru nave sau transportul energiei regenerabile.
Lucrările la infrastructura căilor navigabile interioare vor îmbunătăți conexiunile transfrontaliere între Franța și Belgia în bazinul Sena-Scheldt și între România și Bulgaria pe Dunăre.
Porturile interioare din Austria, Germania și Țările de Jos vor primi, de asemenea, finanțare, astfel încât să poată continua să promoveze rețeaua europeană de râuri și canale pentru transport durabil.
Pentru transportul rutier, lansarea sistemelor și serviciilor de transport inteligent cooperativ (ITS) și crearea de noi zone de parcare sigure și securizate vor crește siguranța pentru indivizi și profesioniști deopotrivă.
Proiectele de management al traficului aerian vor continua să dezvolte un Cer European Unic, astfel încât transportul aerian să devină mai eficient, mai sigur și mai durabil.
Mai multe proiecte vor permite o capacitate mai mare de-a lungul Coridoarelor de Solidaritate UE-Ucraina, create pentru a facilita importurile și exporturile între Ucraina și UE.
Aceste proiecte acoperă: îmbunătățiri ale infrastructurii de transport rutier la punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina, Moldova și România; lucrări pentru creșterea capacității la trecerea feroviară a frontierei Ungaria-Ucraina; o nouă secțiune de drum în Polonia care o extinde până la frontiera cu Ucraina; precum și studii și lucrări pentru integrarea sistemului feroviar ucrainean în UE.
Comisarul pentru Acțiune Climatică și responsabil pentru transport, Wopke Hoekstra, a declarat: „Aceste noi coridoare sunt de o importanță cheie pentru a ajuta la integrarea Ucrainei și Moldovei în UE.”
După aprobarea listei celor 134 de proiecte de către statele membre, Comisia va adopta oficial decizia de finanțare, iar CINEA va începe apoi pregătirea acordurilor de grant.
Rezultatele sunt provizorii și vor deveni definitive doar după ce Comisia va adopta decizia de atribuire corespunzătoare.
Finanțarea UE va lua forma de granturi, care vor fi utilizate pentru co-finanțarea costurilor totale ale proiectelor.
În cadrul programului CEF Transport pentru 2021-2027, sunt disponibile 25,8 miliarde euro pentru granturi de co-finanțare a proiectelor TEN-T în statele membre. Din 2014, CEF a sprijinit peste 1.500 de proiecte cu 37,5 miliarde EUR în sectorul transporturilor (excluzând proiectele selectate astăzi).