2,6 miliarde de euro din Politica de Coeziune urmează să intre în țară în perioada următoare, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Mai exact, o aplicație de plată de 2,1 miliarde de euro a fost trimisă spre analiză în Politica de Coeziune 2021-2027, iar în scurt timp o nouă cerere, în valoare de 500 milioane de euro, va fi transmisă.
Ministrul Boloș se află la Bruxelles pentru discuții tehnice extrem de importante pe două fronturi: Planul Național de Redresare și Reziliență și Politica de Coeziune.
Una dintre întâlniri a fost cu Sofia Alves, director DG Regio, și echipa ei, care au apreciat ritmul susținut al României din ultimele luni – atât în absorbția fondurilor europene, cât și în aplicarea reformelor asumate.
Ministrul Investițiilor, Marcel Boloș a explicat că a venit cu o serie de propuneri importante, pe care Comisia a fost de acord să le analizeze, pentru a adapta mai bine investițiile europene la nevoile reale ale României:
– alocări suplimentare pentru infrastructura de sănătate, în special pentru oncologie, cardiologie intervențională și sistemul național de transfuzii;
– un proiect-pilot de gestionare a deșeurilor în București (sectoarele 1 și 6), cu potențial de replicare la nivelul întregii capitale;
– extinderea finanțării pentru rețelele de apă și canalizare din localitățile sub 2.000 de locuitori, în acord cu noile directive europene;
– proiecte-pilot în domeniul mediului, precum consolidarea falezei de la Eforie sau colectarea automată a deșeurilor la Bistrița.
”România își definește acum prioritățile pentru anii decisivi care urmează. Avem fonduri disponibile, susținere europeană și priorități clare. Urmează perioada în care trebuie să demonstrăm că știm să transformăm banii europeni în proiecte duse la capăt, nu doar începute”, a mai declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.