Oferte locuri de munca top

Viitoare parcare supraetajata cu 5 niveluri

O parcare supraetajată cu 5 niveluri, care va avea aproximativ 400 de locuri de parcare, urmează să fie construită pe strada Brașovului, din municipiul Oradea. Viitoarea parcare va deservi perimetrul din jurul magazinului Crișul, o zonă centrală aglomerată.

Indicatorii tehnico-economici ai Studiului de fezabilitate pentru realizarea parcării sunt propuși astăzi spre aprobare în ședința ordinară a Consiliului Local, urmând ca după aprobare să fie demarată procedura de licitație pentru construcția parcării.

Parcarea urmează să aibă 5 niveluri supraterane, ultimul fiind o terasă, și un seminivel demisol (Ds+P+3E+Tr) și este gândită folosind soluția palierelor decalate interconectate prin trei rampe, două amplasate la extremități cu un sens de circulație și o centrală cu dublu sens. Circulațiile interioare se desfășoară cu sens unic. Intrarea și ieșirea din parcare se vor face din strada Brașovului, prin amenajarea a două benzi suplimentare la intrarea și ieșirea din parcare.

Valoarea totală a investiției este de 17.190.412 lei fără TVA, iar durata de realizare a investiției este de 12 luni.

În construcția parcării sunt prevăzute și locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități dar și parcare pentru biciclete.

În zona barierelor de la intrare vor fi amplasate avertizoare de gabarit maxim și panou electric cu numărul locurilor de parcare disponibile.

Accesul pietonal la parcaj se va face prin intermediul celor 2 circulații verticale orientate spre strada Brașovului, ambele dotate cu câte un ascensor cu capacitate de 8 persoane/630 kg. La nivelul etajului 2, circulația verticală a parcării va fi conectată printr-o pasarelă de legătură peste strada Brașovului de clădirea centrului comercial Crișul Shopping Center. Costurile pentru construcția acestei pasarele vor fi suportate de firma care administrează centrul comercial.

 

Citiți și:

Oferte reevaluate pentru un contract castigat de Strabag

Nou magazin retail, pe un teren de peste 9 mii mp in Sectorul 1

Nou bloc cu 10 niveluri, in Sectorul 1

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

Sus