Viarom Construct va moderniza DN 73 intre Brasov si Fundata

A fost semnat contractul cu antreprenorul care va finaliza lucrările de modernizare a drumului național DN73 între Brașov și Fundata.

În urma derulării procedurii de achiziție publică, câștigătoarea contractului în valoare de 213,4 milioane de lei a fost stabilită firma de construcții Viarom Construct SRL.

Constructorul va putea intra imediat pe teren având în vedere că lucrările au deja proiect tehnic aprobat și autorizație de construire.

Pe tronsonul de 36 de kilometri de pe teritoriul județului Brașov, lucrările prevăd, printre altele, lărgirea la patru benzi de circulație a sectorului cuprins între ieșirea din municipiul Brașov și intersecția cu drumul de legătură spre autostrada Râșnov – Cristian.

Investiția prevede și aducerea drumului la parametrii normali de funcționare și fluidizarea valorilor de trafic.

Pe lângă lucrările de ranforsare și lărgire a carosabilului la minim 7 m, proiectul prevede și modernizarea podurilor, resistematizarea intersecțiilor, numeroase lucrări de consolidare, respectiv refacerea sistemului de evacuare a apelor pluviale de pe traseu.

Lucrările vor dura 18 luni după predarea amplasamentului către constructor.

În ceea ce privește executarea lucrărilor de pe teritoriul județului Argeș (sectorul dintre Câmpulung și Fundata) a fost desemnată asocierea condusă de Groma Hold Eood & Evropeiski Patishta AD, însă a fost înregistrată și contestație din partea uneia dintre firmele ofertante, astfel semnarea contractului a fost amânată.

Edificarea unei importante constructii, gata de licitare

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus