Oferte locuri de munca top

Vechimea in munca a directorilor cu contract de mandat

Senatul a aprobat tacit propunerea legislativă de modificare a vechimii în muncă pentru persoanele care au contracte de mandat. Proiectul a fost trimis spre dezbatere în Camera Deputaților.

Astfel, proiectul de lege vizează contabilizarea activității desfășurată în baza unui contract de mandat ca vechime în muncă sau vechime în specialitate.

Măsura este considerată de către inițiatoii proiectului legislativ ca fiind necesară deoarece, în caz contrar, sunt discriminate și dezavantajate persoanele care au ocupat posturi de directori timp de ani de zile în baza unui astfel de contract de mandat.

Persoanele care lucrează în baza unui contract de mandat cotizează la sistemul de pensii, asigurări de sănătate, impozit pe venit.

Însă, în prezent, în registrul general de evidență a salariaților se raportează numai salariații, nu și persoanele ce prestează activitatea în baza unui contract de mandat.

Ca urmare, activitatea prestată în baza unui contract de mandat nu constituie vechime de muncă și nu se înregistrează în Revisal.

Din punct de vedere fiscal, remunerația directorilor obținută în temeiul unui contract de mandat este asimilată din punct de vedere fiscal veniturilor din salarii și se impozitează potrivit legislației.

Propunerea legislativă

După CAPITOLUL IX – Munca la domiciliu din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, se introduce un capitol nou, CAPITOLUL X – Contractul de mandat, cu următorul cuprins:

După art. 110 se introduce un art. nou, art. 1101 care va avea următorul cuprins:

„Art 1101 (1) Contractul de mandat este contractul în temeiul căruia o persoană desfăşoară activităţi profesionale, în schimbul unei remuneraţii.

(2) Remuneraţia obţinută în temeiul unui contract de mandat este asimilată din punct de vedere fiscal veniturilor din salarii şi se impozitează potrivit art. 76 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

(3) Munca prestată în temeiul contractului de mandat constituie vechime în muncă.

(4) Prin derogare de la art. 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, remuneraţia directorilor obţinută în temeiul contractului de mandat este asimilată salariului, din punctul de vedere al obligaţiilor decurgând pentru director şi societate din legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv dreptul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, legislaţia privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi din legislaţia privind asigurările de sănătate.

Art. 152 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, se completează după cum urmează:

  1. La Art. 152, după alin (2) se introduc două alin. noi, alin. (21) şi alin (22) care vor avea următorul cuprins:

(21) Directorii care desfăşoară o activitate pe baza unui contract de mandat încheiat potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioară, sunt asimilate salariaţilor şi/sau lucrătorilor în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioară.

(22) Munca prestată în temeiul unui contract de mandat constituie vechime în muncă.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2024

Revista Arena Constructiilor septembrie 2024

Sus