Urare Craciun 2024

Varianta Ocolitoare Arad Est: Lucrarile vor fi finalizate pana in decembrie, mai devreme cu patru luni

Lucrările la Centura Ocolitoare Arad Est vor fi finalizate cu patru luni mai devreme decât termenul contractual.

”Mobilizarea foarte bună a antreprenorului și colaborarea eficientă cu autoritățile publice locale, în speță cu Consiliul Județean Arad, au condus la implementarea exemplară a acestui proiect, urmând ca recepția la finalizarea lucrărilor să se facă în luna decembrie 2024, mai devreme față de termenul contractual (aprilie 2025)”, a declarat Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Centura ocolitoare a Municipiului Arad va contribui atât la fluidizarea traficului în municipiu, cât și la devierea traficului greu de tranzit din interiorul orașului pe această rută ocolitoare.

Stadiul lucrărilor executate de Porr Construct SRL pe acest șantier este de 92%.

În prezent, sunt în curs de finalizare lucrările de așternere a mixturii asfaltice și a lucrărilor de instalare a parapetului de protecție.

Continuă lucrările de realizare a hidroizolației la podul peste râul Mureș.

Se execută lucrări de excavații în zonele de racord ale VO Arad cu DN69 și DN7; lucrări de realizare a straturilor de formă, fundație balast și balast stabilizat; se lucrează la protejarea taluzului cu pământ vegetal.

Contractul prevede realizarea a 11 km lungime traseu. De asemenea, contractul a inclus și realizarea unuia dintre cele mai lungi poduri – podul peste râul Mureș (1115 metri lungime), a pasajului peste calea ferată Timișoara – Arad; 7,2 km pistă biciclete;

patru intersecții giratorii; două intersectii în cruce; cinci accesuri amenajate din drumurile laterale.

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost semnat în 2022.

Valoarea totală a contractului a ajuns, după ajustari, la 267,03 milioane de lei fără TVA, fiind majorată de la valoarea inițială de 259,54 milioane de lei fără TVA.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus