Oferte locuri de munca top

Varianta de ocolire Timisoara Vest: Vor fi expropriate terenuri din Timisoara, Sacalaz si Sanmihaiu Roman

Urmează să fie declanșate procedurile de expropriere pentru realizarea proiectului Varianta de ocolire Timișoara Vest. Este prevăzută exproprierea a 258 de imobile aflate în proprietate privată, însumând o suprafață de peste 1,69 milioane metri pătrați, reprezentând teren cu sau fără investiții.

Traseul variantei de ocolire este amplasat pe teritoriul administrativ al județului Timiș si traversează teritoriul administrativ al municipiului Timișoara și al localităților Săcălaz și Sânmihaiu Român.

Pe lista proprietăților vizate se regăsesc terenuri cu sau fără investiții, aparținând unor persoane fizice, parcuri industriale, companii private, o universitate și chiar lanțul de bricolaj Dedeman, conform proiectului de act normativ.

Costul exproprierilor se ridică la peste 73,17 milioane lei, suma ce va fi alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Pentru realizarea lucrării este necesară ocuparea unei suprafețe de 121.455 mp aparținând proprietății publice a statului și o suprafață de 58.312 mp aparținând proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale a municipiului Timișoara și a localităților Săcălaz și Sânmihaiu Român din judeţul Timiș.

Totodată, este necesară ocuparea unei suprafețe de 153.119 mp aflată în domeniul privat al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului, suprafață de teren ce va face obiectul unui proiect alt de act normativ de trecere din domeniul privat al statului în domeniul public al statului.

În prezent, punctul de început al obiectivului de investiții “Varianta de Ocolire Timisoara Vest” se desprinde din DNCT (existentă) are orientare spre sud-est, fiind în prelungirea centurii existente pe partea de nord pe circa un km, după care printr-o curbă cu raza mare schimbă orientarea traseului către sud. La km 3+380 traversează CF 218 Timișoara – Arad și la km 4+860 traversează, atât DN 6, cât și CF 133 Ronat Triaj-Cenad, aflată în paralel cu drumul național.

În continuare traseul se desfășoară într-o zonă plată, la circa 600 m în paralel cu o linie electrică de 220 kv, traversează pârâul Beregsau la km 7+795 al variantei și printr-un pasaj comun traversează în zona km 9+950 DN 59A (km DN 59A 6+200) și CF 100 Timișoara – Jimbolia, aflată la circa 400 m sud față de drumul național, după care varianta se îndreaptă spre Canalul Bega.

Contractul pentru proiectare și executie „Varianta de ocolire Timisoara Vest” a fost atribuit  pe 31 ianuarie 2025 ofertantului câștigător Nurol Insaat ve Ticaret A.S., la prețul de 1.411.300.975 lei fără TVA (echivalent a peste 282,3 milioane de euro)

 

 

Descărcați aici

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2025

Revista Arena Constructiilor iunie 2025


Etichete:
Sus