Piaţa rezidenţială îşi continuă stagnarea cu o creştere de doar 0,5% a preţurilor în trimestrul al treilea din 2014 a indicelui rezidenţial.
“Stagnarea recentă a preţului combinată cu modificarea de -2,1% pe an ca medie în ultimii cinci ani, sugerează în primul rând ca scăderea iniţială calculată în acea perioadă s-a încheiat şi în al doilea rând că stagnarea preţului pe piaţa rezidenţială din România continuă fără a se înregistra revenirea preţului deocamdată.”, se arată într-un raport al Europa Property Service.
La nivel de regiuni în Moldova a fost înregistrată evoluţia pozitivă cea mai semnificativă, cu o creştere anuală de 3,2% şi o creştere trimestrială de 2,6%. Aceasta este urmată de Vest, Nord şi Centru, toate cu rezultate pozitive. Cifre în scădere s-au înregistrat în zona Dunăre-Marea Neagră unde preţurile au scăzut cu aproximativ 4% faţă de anul trecut. Tot pe un trend descendent se află şi piaţa rezidenţială din Bucureşti-Ilfov şi Muntenia.
În cele mai mari 10 oraşe excluzând Bucureştiul se observă fluctuaţii minime ale preţului, potrivit aceluiaşi raport.
În Bucureşti indicele proprietăţilor rezidenţiale noi a crescut cu 2,9% faţă de anul trecut; în accelaşi timp la nivel general preţurile apartamentelor din Bucureşti au înregistrat o scădere anuală de 4,3%.
Concluzia raportului este că scăderea generalizată a preţurilor s-a încheiat iar acum ne aflăm în faza de stagnare cu două axe la nivel de ţară, una de creştere în Est, Vest şi Centru şi una de scădere în Sud şi Sud-Est.

