Mariana Garștea, Director General Sixense România și Președinte APMGS (Asociația Profesională pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală)
În rezidențial, „optimizările” împinse până la limita calității au început să se vadă nu doar în percepția publică, ci și în costuri, disconfort și riscuri care apar odată cu exploatarea. În industrial, miza urcă și mai mult: o degradare ignorată poate însemna opriri neplanificate, incidente și pierderi directe. În acest context, urmărirea comportării construcțiilor în timp (UCT) devine tot mai puțin o bifă și tot mai mult un instrument de responsabilitate și management – cerut de lege, dar necesar în mod pragmatic pentru a proteja investiții, proprietari și comunități.
În interviul următor, am stat de vorbă cu Mariana Garștea, Director General Sixense România și Președinte APMGS (Asociația Profesională pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală), despre motivele pentru care urmărirea comportării în timp încă lipsește din peisajul rezidențial, deși obligațiile sunt clare, dar și despre ce presupune UCT în segmentul industrial. Compania pe care o conduce Mariana Garștea este una cu expertiză semnificativă în servicii de urmărire a comportării construcțiilor în timp – inclusiv prin soluții digitale de ultimă generație –, fiind autorizată ca laborator de analize și încercări în construcții. Iată ce ne-a explicat doamna Garștea.
Multe proiecte rezidențiale din România par a fi deseori deficitare în privința standardelor de calitate – în execuție și în exploatare deopotrivă. Cum vedeți dvs. lucrurile și ce loc ocupă urmărirea comportării construcțiilor în timp în prioritățile dezvoltatorilor, pe de o parte, și ale asociațiilor de proprietari, pe de altă parte?
Așa este, din păcate e o realitate cunoscută faptul că în ce privește zona rezidențială se fac multe optimizări care ajung efectiv la limita calității. Însă acest lucru nu trece neobservat și nu se poate prelungi la nesfârșit. Atât opinia publică, cât și reglementările împing din ce în ce mai mult spre respectarea legislației, a standardelor de calitate nu doar în execuție, ci și în exploatare.
Dacă ne uităm numai la recent adoptata Lege Nordis (PL-x nr. 116/2025), devine clar că ideea de calitate în construcții nu mai e doar un deziderat sau un ideal, ci trebuie demonstrată și verificată. Iar atunci când intrăm în acest subiect, urmărirea comportării în timp a construcțiilor este parte directă din ecuație, pentru că este un serviciu esențial ce ține de responsabilitate, control, calitate și conformitate.
Tot adevărul este că, în segmentul rezidențial, urmărirea comportării construcțiilor în timp se face puțin spre deloc. Deși Legea 10/ 1995 și Legea asociațiilor de proprietari nr. 196/ 2018 specifică în mod clar că intră în obligațiile asociațiilor de proprietari să asigure urmărirea comportării în timp pe toată durata de viață a construcțiilor, acest lucru se întâmplă rareori în practică. Și mai des nu se corelează importanța acestei activități cu riscuri care pot afecta stabilitatea structurii (infiltrații, fisuri etc.) sau care indică probleme deja instalate (uși care nu se mai închid corect, fisuri repetate), cu creșterea costurilor de întreținere și, bineînțeles, chiar cu scăderea valorii proprietății respective pe termen lung.
Concret, ce trebuie să se întâmple este elaborarea unui program de urmărire de către proiectant. Pe baza acestuia, doar parteneri autorizați, cum suntem noi la Sixense România, vin și realizează măsurătorile necesare, fiind contractați de către asociația de proprietari. În cazul clădirilor noi, e important de știut că urmărirea începe chiar din perioada de execuție și apoi trebuie continuată în exploatare. Iar pentru clădirile pentru care nu s-a făcut niciodată urmărire, trebuie realizată o analiză și găsite cele mai bune soluții, încât să existe un t0 și apoi să se continue cu urmărirea comportării în timp.
Ca regulă generală, este obligatorie cel puțin o verificare anuală, dar se fac verificări și după anumite evenimente excepționale (cutremure, inundații, șantiere în vecinătate), pentru că acestea pot afecta în mod deosebit structura. Datele sunt consemnate apoi în Cartea tehnică a construcției, care trebuie păstrată de administratorul clădirii.
Dar în ce privește construcțiile industriale? Ce bune practici ne puteți spune pentru asigurarea sănătății lor structurale?
În ce privește construcțiile industriale, lucrurile sunt foarte clare, deși la fel de sensibile. Miza este atât să fie sănătoasă structural construcția, cât și să nu oprești producția, să nu ai incidente, să nu îți expui oamenii, echipamentele și investiția vreunui risc. O clădire industrială înseamnă încărcări mari și variabile, trafic intens, vibrații, echipamente tehnologice uneori complexe, chiar poduri rulante, platforme, stive, silozuri și multe altele, ceea ce înseamnă inclusiv temperaturi și umiditate ce pot accelera degradarea. De aceea, urmărirea comportării construcțiilor în timp, folosită corect, devine un instrument de management al riscului și al costurilor.
În practică, lucrurile trebuie să înceapă de la integrarea monitorizării încă din faza de proiect – cu buget dedicat și cu integrare în ceea ce înseamnă exploatarea construcției respective. Un program de urmărire bine făcut poate să includă urmărire clasică, periodică, cu inspecții și măsurători, dar poate să însemne și monitorizare automatizată, în timp real, acolo unde complexitatea o cere, adică instrumentație și senzori care trimit date constant, cu praguri de alertare și informații în timp real.
Aș mai menționa aici ceva important: dezvoltatorii și investitorii în proiecte industriale trebuie să trateze urmărirea comportării în timp ca parte din mentenanța activelor, la fel ca reviziile utilajelor pe care le dețin. În momentul în care o clădire industrială devine activ critic, prevenția nu mai este opțională. Și, foarte concret, urmărirea realizată corect poate spune din timp dacă apar fenomene care pot escalada: o tasare accelerată într-o zonă, o fisură care devine critică, o deformare care depășește parametrii, efectele unui șantier vecin, o modificare în comportare după o schimbare de flux sau după instalarea unor echipamente noi, ca să dau doar câteva exemple.
De asemenea, orice intervenție în exploatare ar trebui să vină la pachet cu o reevaluare a programului de urmărire, pentru că, practic, clădirea de azi nu mai este clădirea de la recepție. Asta înseamnă, de fapt, responsabilitate pe termen lung și, în final, costuri mai mici, pentru că intervenim înainte să se ajungă la avarii costisitoare sau opriri neplanificate.
Suntem la final de 2025, după un an complicat inclusiv în industria construcțiilor. Ce mesaj vreți să le transmiteți dezvoltatorilor privați de astfel de proiecte și celor responsabili de siguranța lor structurală?
Mi-aș dori ca nimeni să nu se mai sperie de faptul că trebuie să facă urmărirea comportării construcțiilor în timp. Sigur, înțeleg că asta înseamnă încă o linie în buget, însă acest serviciu este unul care de fapt îi protejează pe dezvoltatori și îi ajută să își mențină construcțiile sigure, sănătoase structural. Urmărirea comportării construcțiilor în timp este o garanție pentru dezvoltatori, o garanție pentru proprietari, o garanție pentru comunitate – un lucru absolut firesc, pe lângă faptul că este obligatoriu prin lege.
Îmi doresc foarte mult ca toți factorii de decizie să vadă în monitorizare un aliat, un scut împotriva problemelor și riscurilor de tot felul, un instrument care îi ajută să ia decizii nu „în orb”, ci bazându-se pe date clare, transparente, reale.
Cred că am evita foarte multe probleme majore, multe discuții legate de folosirea cât mai bună a bugetelor de investiții și exploatare, multe dezastre pe care le vedem expuse în media, dacă am porni cu acest gând simplu în minte: urmărirea comportării construcțiilor în timp e un ajutor pentru toate aceste contexte, în niciun caz o formalitate.