Oferte locuri de munca top

Un nou complex educational-sportiv va fi edificat in sectorul 4

Cel mai nou și modern complex educațional-sportiv din România va fi edificat în sectorul 4 din Capitală, susține primarul Daniel Băluță.

Proiectanții au prezentat deja o primă simulare a modului în care spațiul, de aproximativ 45.000 de metri pătrați, va arăta la finalul lucrărilor.

Pe terenul din strada Izvorul Mureșului, pe care se află clădirile grădiniței 225, ale Liceului Economic nr. 1 și ale Școlii Gimnaziale nr. 129, vor fi regăsite următoarele:

Bazin Olimpic și Semiolimpic: clădire Subsol + Parter + 2 Etaje + Etaj Tehnic, ce include bazin olimpic și semiolimpic, cu o capacitate de 740 de locuri în gradene, omologabil pentru competiții naționale și internaționale, dotat cu vestiare cu o capacitate de 210 locuri pentru sportivi și 50 locuri pentru arbitri si antrenori, săli de fitness și spații administrative.

Săli de sport: clădire Parter + Etaj ce va include două săli de sport, cu gradene pentru 150 persoane pentru fiecare sală, dotate pentru activități sportive variate, precum și un teren de sport exterior, amenajat pe terasă.

Școală și cămin pentru elevi: clădire Subsol + Parter + 4 Etaj + Etaj Tehnic, cu 28 săli de clasă pentru 785 elevi, laboratoare, bibliotecă, cantină, spații medicale, administrative și 20 de camere de cazare pentru 40 de elevi.

Școala gimnazială nr. 129: clădire existentă propusă pentru modernizare și integrare funcțională în noul complex, care asigură activitățile de educație pentru 576 elevi.

Grădiniță: clădire P + 2 Etaje, spațiu educațional destinat preșcolarilor, cu 19 module de grupă (sală de activități, dormitor, grup sanitar) pentru 380 preșcolari, săli de mese, sală multifuncțională, cabinet medical, spații administrative și gospodărești.

Parcare subterană: structură subterană cu o capacitate de 144 de locuri, inclusiv pentru vehicule electrice și utilizate de persoane cu dizabilități.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2025

Revista Arena Constructiilor iunie 2025


Etichete:
Sus