Oferte locuri de munca top

Un al doilea proiect de lege vizeaza Casa Sociala a Constructorilor

Pentru a doua oară în acest an, Casa Socială a Constructorilor face obiectul unui proiect de lege, propus de parlamentari.

De data aceasta un deputat PSD a inițiat proiectul legislativ prin care să fie reglementată sursa de finanţare a fondului pentru formarea profesională continuă. Aceasta ar urma să fie asigurată din fondul pentru plata indemnizaţiei angajaților din firmele de construcții și producere a materialelor de construcție, pe timpul în care aceștia nu lucrează din cauza vremii nefavorabile sau a situațiilor de genul pandemiei.

Inițiatorul proiectului Silviu Nicu Macovei consideră că Legea din 215/1997 privind Casa Socială a Constructorilor nu este clară şi nu precizează sursa de constituire a fondurilor necesare desfăşurării activităţii de formare profesională.

Deputatul PSD apreciază că modificarea legislativă este cu atât mai necesară cu cât există o nouă viziune de dezvoltare conceptuală, tehnologică şi standardizare – Building Information Modeling(BlM) – a proiectelor în construcţii (la nivel global, există deja tendinţa ca BIM să devină un standard internaţional), iar menținerea la zi a cunoștințelor este vitală.

Un alt proiect de lege privind Casa Socială a Constructorilor a fost înaintat anul acesta în Senat de către un grup de 24 de deputați PNL.

Documentatie de atribuire a unui important contract va fi modificata

Aceștia au propus ca unitățile administrativ teritoriale să nu mai vireze către CSC cota de 0,5% din valoarea proiectelor de investiții. Ei consideră că prin plata acestei cote se creează o povară suplimentară pentru unitățile administrativ teritoriale. Propunerea este ca primăriile sau consiliile locale / județene să fie exceptate de la plata acestei cote.

Proiectul de lege (L234/2023), depus în Senat la jumătatea lunii martie, a primit aviz favorabil de Consiliul Legislativ și un aviz negativ de la Consiliul Economic şi Social. În prezent a fost trimis pentru raport la Comisia pentru buget, finanţe și pentru aviz la Comisia pentru administraţie publică. În acest caz Senatul este prima Cameră sesizată.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus