Locuințele sunt responsabile pentru aproximativ 19% din emisiile de gaze cu efect de seră din Uniunea Europeană și Regatul Unit, conform Social Europe.
Atât UE, cât și Regatul Unit se angajează să reducă rapid emisiile directe și indirecte cauzate de locuințe: UE la o reducere cu 90% față de nivelurile din 1990 până în 2040, Regatul Unit la 78% până în 2035.
Astfel, decarbonizarea locuințelor este o prioritate majoră a politicii europene.
Pentru a realiza acest lucru este nevoie de creșterea eficienței de carbon a locuințelor existente și siguranța că locuințele nou construite ating cele mai înalte standarde aproape de Passivhaus.
Primul lucru este de departe cel mai important: aproximativ 90% din emisiile din Regatul Unit provin din consumul de încălzire și electricitate al stocului existent de locuințe.
În același timp, locuințele decente îndeplinesc o nevoie umană de bază și este din ce în ce mai recunoscut faptul că atenuarea schimbărilor climatice trebuie să întruchipeze atât obiective sociale, cât și ecologice.
Acest lucru este cu atât mai important odată ce se recunoaște că măsurile de eficiență pe partea ofertei nu pot realiza singure o reducere atât de drastică.
Grupul interguvernamental de expertiză privind schimbările climatice recunoaște că și măsurile din partea cererii sunt esențiale.
Nu există nicio speranță de a ajunge la „zero net” până în 2050 fără a schimba stilurile de viață de zi cu zi și modelele de consum și producție.
Totuși, discuția legată de politica pe partea cererii întreabă al cui consum ar trebui redus sau recompus.
Există un caz normativ puternic conform căruia nevoile depășesc luxurile. Odată ce acest lucru este acceptat, trebuie luate în considerare limitele maxime și minime – în domeniile bunăstării, bogăției și veniturilor, consumului și producției.
Conceptul de suficiență definește spațiul dintre o „podea”, pentru a asigura un standard minim decent pentru toți, și un „tavan” deasupra căruia se află un exces nesustenabil.
Standarde de locuit
Social Europe folosește un cadru ca o abordare morală și practică adecvată, într-o lucrare recentă despre decarbonizarea echitabilă a locuințelor în Regatul Unit, începând prin a identifica pardoselile și tavanele locuințelor (metaforice).
În mod ideal, acest lucru ar presupune mecanisme deliberative, bazându-se pe cunoștințele neprofesionale și de specialitate, așa cum sunt practicate în unele adunări climatice.
Dar, deoarece acestea nu au fost încă folosite pentru a determina standardele de locuințe din Regatul Unit, aceștia definesc praguri minime pentru spațiul locativ folosind măsuri guvernamentale – standardele „dormitor” și „spațiu de construcție nouă”.
Definirea pragurilor maxime dincolo de care dormitoarele și suprafața podelei pot fi considerate „excesive” este nou și mai dificil.
Social House se bazează pe un studiu exploratoriu al unei „linii bogăției” din Londra, care include locuințele și ajungem la două praguri de exces de locuințe: două sau mai multe dormitoare peste standardul dormitorului și mai mult decât dublu față de standardul de suprafață.
Între aceste podele și tavane se află spațiul suficient.
Nu se limitează la standarde minime, ci include locuințe „confort” până la plafonul excesului.
Aplicând Angliei aceste praguri, un număr mare de gospodării au dormitoare și spațiu în exces, depășind numărul din spațiile de cazare supraaglomerate.
Nouăzeci la sută din dormitoarele în exces și 90 la sută din spațiul în exces se află în sectorul ocupat de proprietari, majoritatea în rândul persoanelor în vârstă deținând în mod direct casa.
Deși un milion de gospodării cu închiriere socială suferă o lipsă semnificativă de spațiu, în acest grup de proprietate există o alocare aproximativă în funcție de nevoi.
Ansamblu cu aproape 200 apartamente, pregatit de investitori straini
Costul mediului
Excesul de locuințe implică, de asemenea, un cost ridicat de mediu, ilustrat în ponderea emisiilor de dioxid de carbon.
O șeptime din totalul emisiilor de locuințe operaționale – 9,9 milioane de tone de CO2 anual – provin din spațiul locuințelor în exces.
Într-adevăr, intensitatea (pe metru pătrat de suprafață) a acestor emisii în exces este cu 25% mai mare decât media.
Aproape toate (94 la sută) din aceste emisii în exces provin din locuințe ocupate de proprietari; acestea nu se găsesc în locuințele sociale.
Aceste descoperiri întăresc imaginea unui sistem de locuințe cu inegalități structurale profund înrădăcinate și nesustenabile.
Cu toate acestea, consensul dominant, între partide, din Marea Britanie favorizează o abordare de „fixare a pieței” – înlăturând obstacolele de planificare pentru a construi 300.000 de case noi pe an și ajustarea alocațiilor și beneficiilor pentru a ajuta la cumpărare și închiriere.
Bilanțul Regatului Unit în ceea ce privește îmbunătățirea eficienței energetice interne este îngrozitor conform standardelor UE: conform Comitetului pentru schimbări climatice, acesta este „cel mai mare decalaj în politica energetică actuală a guvernului”.
Partidul Laburist a promis un fond de 6 miliarde de lire sterline pentru modernizarea fondului de locuințe, dar acesta pare să fi fost aruncat.
Pentru a fi eficient, ar fi nevoie, în orice caz, de construirea unui întreg sistem de aprovizionare care să cuprindă instruire de competențe, achiziții în bloc, noi industrii, standarde, reglementări și o agenție de planificare generală.
Strategia de suficiență
O strategie reînnoită de eficiență a carbonului este în mod clar urgentă, dar este nevoie de o strategie de suficență. Doar decarbonizarea nu poate răspunde la întrebarea: la ce va fi folosit fondul de locuințe complet decarbonizate.
Construirea de noi case pentru cei care locuiesc bine nu va ajuta gospodăriile defavorizate și va genera emisii suplimentare.
Se va adăuga doar cererilor pentru încă mai multe locuințe, în speranța că spațiul se va livra către cei care au nevoie de el.
Înregistrările secolului trecut nu oferă nicio dovadă că acest lucru se va întâmpla.
O strategie de suficiență necesită așadar o suită de programe politice distincte.
În primul rând, pe lângă apelurile din ce în ce mai mari pentru o reformă radicală a impozitării și a prețurilor locuințelor, ar trebui făcut o diferență între locuințe suficiente și în exces și să le ținem pe cele din urmă.
Printre exemple se numără Zweitwohnungssteuer (taxa pentru locuințe secundare) din Germania și suprataxa decentrată din Țara Galilor la impozitul pe consiliu (taxa pe proprietate locală a Marii Britanii) pentru casele goale.
Implementarea unor tarife bloc de energie în creștere – în care o tranșă inițială, bazată pe nevoi, de gaz sau electricitate este gratuită sau cu costuri reduse, care se montează ulterior – ar fi o altă aplicație a abordării eco-sociale.
Pentru a preveni ca gospodăriile bogate să plătească pur și simplu impozitul, ar fi nevoie de licență directă sau de reglementare, ca în Barcelona.
În al doilea rând, sunt necesare politici care să realizeze o mai bună potrivire între gospodării și locuințe.
Proprietarii în vârstă locuiesc în majoritatea spațiului în exces, iar o minoritate semnificativă ar dori să reducă dimensiunea la o locuință mai mică.
Pentru a permite acest lucru, este nevoie de o suită comună de intervenții locale, care să includă informații, stimulente și, acolo unde este necesar, locuințe alternative (ca și proiectul OptiWohn în patru orașe germane).
La celălalt capăt al scalei de vârstă, creșterea continuă a gospodăriilor cu o singură persoană din nordul global ar putea fi schimbată.
Pot fi promovate experimente de conviețuire, de partajare a casei și alte forme colective de gospodărie în Marea Britanie și Europa.
În al treilea rând, dovezile demonstrează clar că locuințele sociale alocă spațiul în funcție de nevoi, mai degrabă decât de cererea pieței.
Există un argument puternic conform căruia orice construcție nouă ar trebui să fie pentru închiriere socială, nu pentru cumpărare.
În Marea Britanie, „dreptul de a cumpăra” locuințe sociale instituit când Margaret Thatcher era prim-ministru subminează acest obiectiv și ar trebui eliminat treptat.
În plus, autoritățile locale și asociațiile de locuințe ar putea avea drepturi de prim refuz de a cumpăra, reutiliza și moderniza proprietăți de închiriere goale.
Obținerea sprijinului
Acestea sunt propuneri radicale, dar, fără ele, oricât de eficient din punctul de vedere al emisiilor de carbon ar fi stocul de locuințe, acesta nu va deveni mai eficient în furnizarea de locuințe decente familiilor care au nevoie de ele.
De asemenea, acestea vor încuraja în mod continuu construirea de noi case cu costuri de mediu asociate.
O strategie de suficiență ar delimita un „culoar de locuințe” pentru Regatul Unit, trecând de unde se află acum la un viitor echitabil, decarbonizat.
Ar forma un element semnificativ într-o politică eco-socială pentru serviciile de bază universale în Europa în ansamblu.
Există dovezi că astfel de politici de suficiență câștigă sprijin.
Un sondaj recent al recomandărilor din partea adunărilor cetățenilor din întreaga UE a constatat o mai mare disponibilitate de a accepta politicile de suficiență decât în rândul guvernelor europene, influențate de lobby-ul pe termen scurt și de grupurile de interese.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2024
