Pentru construirea unui miniport turistic Județul Tulcea a obținut în urmă cu patru ani dreptul de administrare a unui teren cu suprafața de 15.000 mp , situat pe pe teritoriul comunei Murighiol.
Obiectivul de investiții ,,Miniport în localitatea Murighiol’’, județul Tulcea a fost inclus în Lista programelor și proiectelor de investiții în turism și surselor de finanțare a documentațiilor tehnice, a lucrărilor de execuție a programelor și obiectivelor de investiții în turism.
Dar, prin Legea nr.363/2013 a fost stabilit un termen de 4 ani pentru realizarea investiției, în caz contrar terenul urmând să revină, de drept, în administrarea Ministerului Mediului, prin Administrația Biosferei ,,Delta Dunării’’.
Oficialii spun că, din păcate, nu au fost alocate fonduri guvernamentale pentru realizarea obiectivului, cum ar fi trebuit. Județul Tulcea a alocat sume din bugetul propriu pentru realizarea studiului de fezabilitate, care a și fost realizat.
În acest moment Tulcea are prevăzute în buget sume pentru actualizarea studiului de fezabilitate, pentru documentații, avize, acorduri și alte documente necesare pentru promovarea investiției.
Cum însă termenul stabilit (de 4 ani) urmează să expire la finalul anului 2017, autoritățile județene cer o modificare urgentă a acestui termen.
Motivul principal pentru extinderea termenului îl reprezintă integrarea obiectivului turistic în Obiectivele de dezvoltare a turismului din România în perioada 2017-2020, stabilite de Ministerul Turismului. De asemenea, Consiliul Județean Tulcea a solicitat Ministerului Turismului, printr-o adresă din ianuarie 2017 sprijin financiar pentru realizarea miniportului.
În acest sens, a fost înaintat Parlamentului un proiect legislativ pentru modificarea de la 4 ani la 10 ani a termenului pentru realizarea obiectivului turistic, considerat important pentru îmbunătățirea infrastructurii turistice din zona Deltei Dunării și pentru creșterea numărului de turiști din zonă.