Oferte locuri de munca top

Trei spitale din Ploiesti vor intra in reparatii

Consiliului Judetean Prahova intentioneaza sa atraga in acest an de la Ministerul Sanatatii peste 5 milioane de lei pentru reparatii si extinderi la trei spitale.
Astfel, lucrarile la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti, in valoare totala de aproximativ 3 milioane lei, vor viza efectuarea de reparatii capitale la cladirea sectiei Oftalmologie si la sectia de Pneumologie, amenajari de noi grupuri sanitare, lucrari de izolare termica si refacere a fatadelor, reabilitarea canalizarii si a instalatiilor alimentare cu apa, precum si reabilitarea punctului de transformare.
Investitii de 1,65 milioane lei vor viza Spitalul Obstetrica Ginecologie, pentru reabilitarea termica a corpurilor A, B si C, reabilitarea si recompartimentarea salilor de mese, efectuarea de reparatii si modernizari la instalatiile electrice si grupurile sanitare, reparatii capitale a lifturilor si modernizarea statiei de oxigen.
De asemenea, la Spitalul de Pediatrie vor fi efectuate lucrari de reparatii la sistemul de iluminat si a retelei de electricitate, in valoare de 0,4 milioane lei.

Sus