Unul dintre efectele creșterii impozitării IMM-urilor va fi trecerea multora dintre întreprinzători în economia subterană, adică vor începe să lucreze la negru, evitând astfel plata oricăror impozite către stat.
Situația va fi relevată autorităților printr-un nou instrument – Testul IMM. Acesta va evalua impactul pe care îl vor avea deciziile luate de Guvern asupra întreprinderilor mici și mijlocii.
Noua prevedere se află în prezent la nivel de proiect, așa încât cel mai probabil întâi vor fi majorate taxele și apoi va fi analizat efectul.
Astfel, va fi înființat ”Grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative (GEIEAN) asupra întreprinderilor mici şi mijlocii”.
Misiunea GEIEAN este să elimine ”tendințele de reglementare excesivă şi efectele negative ale acestora asupra sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii”; să dezvolte un ”cadru de reglementare coerent”, să întărească colaborarea interinstituțională şi să sporească ”transparența şi comunicarea în procesul decizional”.
GEIEAN ar urma să analizese raportul privind aplicarea Testului IMM şi să emită un aviz consultativ cu privire la oportunitatea aprobării proiectului de act normativ evaluat, care se trimite inițiatorului, de către autoritatea publică centrală cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii.
Ansamblu mixt intr-un municipiu, pregatit de investitori romani
Evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii reprezintă ”un instrument destinat îmbunătățirii calității şi coerenței procesului de reglementare a întreprinderilor mici şi mijlocii din perspectiva dezvoltării durabile a României.”
Descărcați aici