Oferte locuri de munca top

Terminalul cargo al Aeroportului Oradea intra in etapa de autorizare

Proiectul terminalului cargo al Aeroportului Oradea a primit aviz favorabil, urmând să fie obținută autorizația de construire.

Aeroportul Oradea prin C.T ParkIota SRL a solicitat avizul arhitectului-şef pentru construirea terminalului cargo în incinta Aeroportului Oradea.

Investiția va fi realizată în trei etape și va consta în construirea a trei clădiri:

* o clădire cu suprafața de 14.090 mp care va avea destinația cargo,

* o clădire de 10.634 mp și

* o alta de 36.824 mp, cu destinația de hală de depozitare/producție.

Investiția va cuprinde și posturi de control acces și împrejmuire, platformă aeronave, drumuri interioare, platforme tehnologice, rețele exterioare și gospodărie de apă.

Suprafața terenului pe care se va realiza investiția este de aproape 144 mii mp.

„Proiectantul a instituit două zone de protecție care delimitează terminalul pe latura de nord și sud. Prima zonă de protecție pe latura de nord este definită de o fâșie de 30 m, vizavi de Centrul NATO, o zonă interzisă construcțiilor, dar care va fi folosită pentru amenajarea drumului de incintă și a unei zone verzi. A doua zonă de protecție e reprezentată de un coridor verde cu lățimea de 18 m, necesar ca zonă tampon față de zona de locuințe”, a spus Radu Fortiș, arhitectul-șef al orașului Oradea.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus