Banner paste 2026

Termenul pentru retrocedarea imobilelor ar putea fi prelungit

casaLegea pentru definitivarea procesului de retrocedare a imobilelor confiscate în timpul regimului comunist ar putea fi modificată, potrivit unui proiect legislativ.

Principala modificare este aceea de a prelungi termenul pe care autorităţile îl au la dispoziţie pentru soluţionarea tuturor cererilor de restituire, respectiv 1 ianuarie 2017. “Considerăm că acest termen este imposibil de realizat nefiind cu putinţă ca sarcinile impuse de lege comisiilor funciare să fie îndeplinite într-o perioadă atât de scurtă.”, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ.

În condiţiile în care inventarierea imobilelor și terenurilor a fost amânată iar punerile în posesie au fost suspendate prin lege, noul termen realist pentru definitivarea procesului de restituire este 1 ianuarie 2025, consideră iniţiatorii modificării legislative.

Aceștia precizează că în stabilirea acestui termen au ţinut seama de corelarea cu “Programul Naţional de Cadastru și Carte Funciară 2015 – 2023” iniţiat de Guvern.

Potrivit legislaţiei în vigoare terenurile și imobilele nerestituite până la 1 ianuarie 2017 intră de drept în fondul naţional și în proprietatea statului.

Iniţiativa legislativă pentru modificarea Legii nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România aparţine unui grup de cinci senatori și deputaţi UDMR și a fost depusă spre dezbatere la Senat săptămâna aceasta. Senatul este prima cameră sesizată în acest caz.

 

Citeste revista ARENA Constructiilor editia septembrie 2016


Etichete:
Sus