Intrarea în legalitate a construcțiilor realizate pe terenuri agricole din extravilan se poate face în anumite condiții, dar termenul pentru aplicarea acestor prevederi a expirat pe 12 decembrie 2025.
În lipsa unui temei legal în vigoare, autoritățile locale nu mai pot finaliza procedurile de scoatere din circuitul agricol, deși multe cereri sunt deja depuse și se află în diferite stadii de analiză.
Însă, mecanismul care permite scoaterea din circuitul agricol a terenurilor din extravilan pe care au fost edificate construcții, dacă se achită un tarif triplu față de tariful normal ar putea fi prelungit cu încă 5 ani.
Florin Roman, deputat PNL de Alba, a depus în Parlament un proiect de lege care reia aplicarea prevederilor introduse prin Legea nr. 186/2017, al căror termen a expirat în ultima lună a anului trecutla 12 decembrie 2025.
Inițiativa legislativă vizează continuarea acestui instrument juridic, utilizat intens în ultimii ani de administrațiile locale, investitori și proprietari, pentru intrarea în legalitate a construcțiilor realizate pe terenuri agricole din extravilan, cu condiția achitării unui tarif majorat.
Potrivit inițiatorului, proiectul de lege a fost formulat în urma discuțiilor cu cetățenii și cu reprezentanții Direcției Agricole Alba, în contextul în care numeroase dosare au rămas nesoluționate odată cu expirarea termenului legal.
Legea nr. 186/2017 a fost aplicată inițial timp de 2 ani, iar ulterior termenul a fost extins cu încă 5 ani prin Legea nr. 287/2020, tocmai din cauza dificultăților întâmpinate în practică.
Hala cu spatii de productie si depozitare pentru un producator autohton
- Problemele nerezolvate: cadastru, litigii și proceduri administrative complexe
Inițiatorul proiectului susține că la nivelul multor unități administrativ-teritoriale persistă un număr mare de situații juridice neclarificate.
Printre principalele cauze se numără lipsa documentațiilor cadastrale definitive, succesiunile nedezbătute, litigiile aflate pe rolul instanțelor, dar și volumul mare de solicitări și complexitatea procedurilor administrative.
Fără o nouă intervenție legislativă, aceste cazuri ar rămâne în afara cadrului legal, cu efecte directe asupra disciplinei în domeniul fondului funciar, evidenței proprietăților și securității juridice a beneficiarilor, inclusiv a investitorilor din sectorul construcțiilor.
- Impact bugetar pozitiv
Deputatul subliniază că prelungirea mecanismului generează un impact bugetar pozitiv, întrucât scoaterea terenurilor din circuitul agricol se face prin plata unui tarif de trei ori mai mare decât tariful de referință prevăzut de lege. Sumele încasate reprezintă venituri directe pentru bugetul de stat.
Proiectul este înaintat Parlamentului în procedură de urgență, pentru a evita blocarea cererilor aflate în curs de soluționare și pentru a preveni apariția unor situații de insecuritate juridică. Lipsa unui cadru legal activ împiedică în prezent autoritățile locale să finalizeze procedurile administrative și afectează direct interesul legitim al proprietarilor și al investitorilor din construcții.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


