Oferte locuri de munca top

Teodorovici: Romania nu a pierdut niciun euro din fondurile alocate

243.jpg Romania a inregistrat un bun nivel de absorbtie anul trecut si se pregateste serios pentru urmatoarea perioada de programare.
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a intalnit marti, 21 ianuarie, la Bruxelles, cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regionala.
Cu privire la aceasta intrevedere Teodorovici, a declarat:
„Romania a inregistrat in 2013 un nivel ridicat de absorbtie si nu a pierdut niciun euro din fondurile alocate, ceea ce ne ajuta si mai mult pentru anii care urmeaza. Am discutat despre o serie de actiuni pe care le avem in vedere pentru a finaliza actualul cadru financiar in conditii cat mai bune pentru Romania – sa cheltuim cat mai mult din banii alocati, dar si despre actiuni pentru pregatirea viitorului cadru financiar.”
In prezent, autoritatile romane elaboreaza Acordul de Parteneriat 2014-2020, documentul cadru care va descrie prioritatile de finantare pentru viitoarea perioada de programare.
„Am avut un dialog informal constant cu serviciile Comisiei Europene pentru elaborarea acestui document, pe care dorim sa il finalizam in perioada imediat urmatoare pentru a-l transmite Comisiei. Romania este obligata sa se grabeasca in finalizarea documentelor de programare, fara a face rabat de la calitatea acestora, pentru a folosi cat mai repede sumele alocate de UE.”, a adaugat Eugen Teodorovici.
Tara noastra a transmis deja Comisiei o prima varianta a viitorului document de programare. Din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene doar trei au trimis oficial Acordul de Parteneriat.
Comisia urmeaza sa aprobe documentele tuturor statelor membre pana la sfarsitul primului semestru al acestui an.

Sus