Oferte locuri de munca top

Tancrad a cumpărat utilaje de peste 1 milion de euro

automacaraContractul pentru furnizarea a două automacarale de 4,5 tone în valoare de aproximativ 1 milion de euro plus TVA a fost câştigat de Liebherr-Werk Ehingen GMBH, cu sediul in Germania.

Utilajele achiziţionate urmează să fie livrate în 30 de zile şi au o perioadă de garanţie de 12 luni, potrivit anunţului facut de Ministerul Fondurilor Europene.

Beneficiarul Tancrad SRL a atribuit, de asemenea, livrarea unui finisor de beton cu o valoare de 1,2 milioane de lei, livrare ce va fi făcută în cel mult 10 zile. Durata de garanţie a produsului este de 12 luni. Compania câştigătoare a licitaţiei este Wirtgen Romania SRL.

În cadrul aceluiaşi proiect a fost până acum achiziţionat un autogreder în valoare de un milion de lei şi alte şase contracte de achiziţie sunt în diferite stadii în procesul de licitare.

Compania Tancrad SRL este beneficiara proiectului “Creşterea competitivităţii societăţii prin achiziţia de utilaje specifice” , proiect în valoare totală de peste 13 milioane de lei plus TVA. Proiectul este cofinanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Axa 1, Un sistem inovativ şi ecoeficient de producţie.

Sus