După suspendarea în martie anul trecut a sprijinului prin care transportatorii rutieri beneficiau de restituirea parțială a accizei suplimentare, aceștia ar putea beneficia din nou de această facilitate.
Măsura vizează reducerea presiunii financiare asupra firmelor de transport afectate de scumpiri și va avea un buget total de 60 de milioane de lei, conform unui proiect de hotărâre de Guvern.
Măsura propusă constă în restituirea sumei de 20 bani pe litru de motorină achiziționată și se aplică operatorilor de transport rutier, licențiați în România / Uniunea Europeană, care desfășoară activități de:
* transport rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puțin 7,5 tone;
* transportul de persoane, regulat și ocazional, cu excepția transportului public local de
persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3.
Compensarea creșterii accizei se realizează prin restituire trimestrială. Plata ajutorului de stat care se efectuează până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv, în limita
bugetului alocat schemei, în baza dispozițiilor de plată a ajutorului de stat aprobat pentru compensarea creșterii accizei la motorină emise până la data de 31 aprilie 2026 de către ARR.
Un număr total estimat de 2.000 de operatori economici vor beneficia de ajutorul de stat.
Pot depune cereri de restituire a creșterii accizei la motorină numai operatorii economici care nu se află în procedură de executare silită, faliment, dificultate, dizolvare, închidere operațională sau lichidare, iar împotriva lor nu au fost emise decizii de recuperare a unui ajutor de stat, iar în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea nu au fost executate conform prevederilor legale in vigoare.
Care este situația în prezent
Firmele românești de transport rutier se confruntă cu dificultăți financiare. Situația de lichiditate este agravată de practica plății anticipate a combustibilului, în timp ce facturile pentru cursele interne sunt achitate de clienți după 60 – 120 de zile de la primirea CMR-ului original.
Conform datelor Autorității Rutiere Române (ARR), în prezent sunt cu aproximativ 1.000 de operatori de marfă mai puțini decât în 2023.
Dintre cele 47.148 de firme rămase, 83,5% dețin cel mult cinci autovehicule, iar 8,7% între șase și zece – microîntreprinderile fiind cele mai expuse la șocuri.
În plus, din 2024 până în august 2025, toate vehiculele de peste 3,5 toe au suportat costuri suplimentare de minimum 3 000 euro/unitate (tahograf G2 V2, calibrare, montaj, ITP), impuse de Pachetul Mobilitate 1, cheltuieli neincluse până acum în tarife.
În ultimii ani, costurile au crescut accelerat: între 2018 și 2023, costul de operare a urcat cu 29% în transportul internațional și cu 39% pe piața națională.
Din 2022, motorina reprezintă circa 40,5% din totalul cheltuielilor, pondere care s-a menținut în 2023-2024.
În 2024-2025, doar influența salariului minim (+21%), a manoperei în service (+30%) și a scumpirii pieselor, asigurărilor RCA/CMR/CASCO a ridicat costul mediu pe național cu încă 23%.
După ce schema de ajutor s-a încheiat în martie 2024, ca efect imediat, s-a observat o scădere semnificativă a alimentărilor cu motorină pe teritoriul României, deoarece operatorii aleg să alimenteze în alte state membre, înainte de a intra în țară.
Această practică este alimentată de diferențele mari de preț: în Bulgaria și Ungaria, de exemplu, se aplică doar acciza minimă europeană de 330 euro/1.000 litri, ceea ce înseamnă că motorina este cu 179 euro/1.000 litri mai ieftină decât în România.