Oferte locuri de munca top

Statul preia integral Fondul Roman de Contragarantare

Ministerul Finanțelor va cumpăra, în numele statului, și pachetul de 1,28 milioane de acțiuni deținut de Fundația Post-Privatizare la Fondul Român de Contragarantare (FRC S.A.).

Astfel, statul va prelua integral acest fond, înființat pentru creșterea gradului de securizare a creditelor pentru IMM.

FRC SA se ocupă de contragarantarea garanțiilor acordate de fondurile de garantare, persoane juridice române, pentru creditele și alte instrumente de finanțare obținute de întreprinderile mici si mijlocii de la instituțiile de credit și alte instituții financiare nebancare.

Fundația „Post-Privatizare” a fost constituită la inițiativa Guvernului României, ca persoană juridică, apolitică, nonprofit, în vederea sprijinirii și dezvoltării sectorului privat în România, pe baza fondurilor puse la dispoziție de Programul PHARE al Comisiei Europene.

În 2022, instanța a dispus deschiderea procedurii de faliment a Fundației, iar lichidatorul a inițiat mai multe licitații publice pentru vânzarea acțiunilor deținute la FRC.

La 7 octombrie 2025, Ministerul Finanțelor, în numele Statului român, a fost declarat adjudecatar al celor 1.280.000 acțiuni deținute de Fundația Post-Privatizare la FRC S.A, la un preț de 17.850.000 lei.

În raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a Fundației Post-Privatizare, administratorul judiciar a reținut următoarele:

* nerespectarea de către organele de conducere ale debitoarei a obligației de întocmire și depunere a situațiilor financiare anuale, acestea fiind nedepuse din anul 2016;

* mandatul de un an al membrilor Consiliului Director este unul scurt, în condițiile în care aceștia trebuie să asigure realizarea scopului și obiectivelor fundației întocmirea și

urmărirea bugetului de venituri și cheltuieli și a bilanțului contabil;

* slaba viteză de reacție a persoanelor care au obligația gestionării entității, la schimbările conjuncturale.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/septembrie 2025

Revista Arena Constructiilor octombrie 2025


Etichete:
Sus