Numeroase localități cu potențial turistic din țara noastră rămân în afara circuitului oficial din cauza unor criterii rigide de atestare.
O propunere legislativă, inițiată de mai mulți deputați PNL, încearcă să rezolve această problemă prin flexibilizarea cadrului legislativ, ceea ce ar trebui să conducă la dezvoltarea turismului local.
Inițiatorii propun ca atestarea staţiunilor turistice de interes local să se poate realiza şi temporar, pentru o perioadă de 10 ani, pe baza prezentării dovezilor existenţei resurselor turistice, până la îndeplinirea integrală a condiţiilor prevăzute de lege.
Deputații explică faptul că acest lucru ar permite autorităţilor administraţiei locale şi investitorilor privaţi să realizeze investiţiile impuse de lege într-un orizont de timp rezonabil şi să se supună tuturor condiţionalităţilor legale.
Măsura ar permite o dezvoltare rapidă a infrastructurii turistice din România la nivel local, dată fiind abundenţa şi varietatea de resurse turistice, care nu sunt încă puse în valoare prin fructificarea lor în circuitul turistic.
În prezent, atestarea staţiunilor turistice se realizează de către autoritatea administraţiei responsabilă în domeniul turismului (respectiv de către ministerul de resort), împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
La baza atestării staţiunilor turistice de interes local se află un set strict de criterii minimale, respectiv: să existe minimum 100 de locuri de cazare în structuri de primire turistice clasificate în cadrul destinaţiei, un buget minim corespunzător echivalentului în lei al sumei de 10.000 euro etc.
Existenţa acestor criterii, inclusiv cele referitoare la destinaţiile turistice judeţene/ regionale, este pe deplin justificată, însă, legiuitorul a prevăzut îndeplinirea lor înainte de a fi obţinută atestare turistică de interes local, subliniază deputații.
Nu a fost creată oportunitatea unor perioade de tranziţie în care unităţile administrativ teritoriale să poată îndeplini criteriile şi să obţină atestarea pe termen lung.
Aceste condiții ex ante împiedică unităţile administrativ-teritoriale locale să obţină atestarea temporară, chiar dacă pe raza localităţilor respective se află resurse turistice certe: ape termale, ape minerale, elemente geologice, geomorfologice, de climă, de floră şi de faună, peisaje, zăcăminte de substanțe minerale şi/sau resurse antropice.
Imposibilitatea obţinerii atestării temporare a staţiunilor turistice de interes local, are efecte negative asupra investiţiilor private şi publice, în condiţiile în care majoritatea axelor de finanţare din fonduri externe nerambursabile, dar şi din fonduri naţionale, se bazează pe deţinerea atestării.
Propunerea se află în dezbatere la Senat.