În calcularea standardului de cost pentru proiectele de construire drumuri nu s-a ținut cont de locația șantierului, atrag atenția reprezentații firmelor de construcții.
”În același cost pentru un kilometru de drum, finanțat prin programul Anghel Saligny, trebuie să se încadreze și o firmă din Constanța, care are aproape sursele de agregate, dar și noi care aducem piatra de la 350 km”, spune Ioan Ciomaga, asociat unic și director general al Viacons Rutier SRL, firmă de construcții drumuri cu peste 270 de angajați, din Huși, județul Vaslui.
Ordinul din 2021 al Ministerului Dezvoltării pentru aprobarea standardelor de cost folosite în evaluarea proiectelor de investiții din programul Anghel Saligny menționează că, în situația în care obiectivele de investiții au caracteristici tehnice superioare celor prevăzute în ordin, valoarea obiectivelor de investiții poate depăși valoarea determinată prin aplicarea standardelor de cost, în baza unei fundamentări temeinice din punct de vedere tehnic și financiar din partea beneficiarilor programului.
”Știam că este un articol care prevede că autoritățile pot majora prețul și justificat de distanța de transport. Noi am făcut solicitarea aceasta, am trimis-o la Ministerul Dezvoltării, dar nu a acceptat deloc, a rămas același preț și la Constanța și la Huși”, mai spune Ioan Ciomaga.
Și a completat: ”Acesta este un mare, mare dezavantaj pentru noi. Și nu este vorba numai de piatră, ci și de balast, de nisip, cribluri, tot ce înseamnă agregate. Prețurile sunt diferite în Vrancea, în Moldova, în Banat, la munte, să zicem Brașov, iar diferențele pot fi foarte mari.”
Facilitățile fiscale stabilizau forța de muncă bine calificată
În sectorul construcțiilor, cea mai mare problemă în prezent rămâne totuși cea legată de lucrătorii calificați. ”Peste tot, în toată țara, forța de muncă este enorm de greu de găsit.
Mă refer la specialiști, care dacă nu găsesc de muncă în zona lor, în loc să caute altundeva în țară, aleg să plece în străinătate, unde salariul este cu mult mai mare”, spune domnul Ciomaga.
Managerul Viacons Rutier este de părere că: ”Ar trebui să se intervină cumva, așa cum a fost acum doi ani cu facilitățile pentru angajații din construcții. Acele facilități stabilizau forța de muncă”.
În același timp, constructorii ar avea mai mult de câștigat dacă ar fi mai uniți.
”Aș putea spune că este absolut necesar ca toți constructorii să fie într-o organizație care să reprezinte o voce unică, puternică, de comunicare cu autoritățile”, consideră Ioan Ciomaga, asociat unic și director general al Viacons Rutier SRL. Firma Viacons Rutier este membră în Patronatul Drumarilor, care face parte din Federația Patronatelor Societăților din Construcții (F.P.S.C).