Oferte locuri de munca top

Stadionul din Teleorman, din nou, in licitatie de achizitie publica

Stadionul Municipal din Teleorman este din nou în procedură de achiziție publică. Compania Națională de Investiții SA a lansat aseară pentru a doua oară o licitație deschisă pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție de lucrări pentru Construirea Complexului Sportiv – Stadionul Municipal din Alexandria.

Prima licitație lansată în luna martie a acestui an a fost anulată deoarece la data limită de depunere a ofertelor nu a existat nici un ofertant înscris care să depună ofertă de preț.

Contractul are o valoare totală estimată la peste 8,3 milioane de euro (circa 39 milioane de lei fără TVA). Investiția este finanțată din fonduri bugetare.

Contractul presupune proiectare, execuție de lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului.

Valoarea estimată a contractului este compusă din:

* Cheltuieli pentru proiectare (studii de teren, studiu aerodinamic de amplasament si conformare spațială, documentații pentru obținerea de avize și acorduri, scenariu de securitate la incendiu, PAC, PTE, PTOE, asigurarea de răspundere profesională a proiectantului, asistența tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor, întocmire raport la terminarea execuției, cartea tehnică, elaborarea certificatului energetic anexă la procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, programul de urmărire a comportării lucrării în timp și proiect „as-built” etc.= 907.660 lei;

* cheltuieli pentru investiția de bază 37.397.990 lei;

* organizare de șantier 601.785 lei.

Contractul va fi atribuit în funcție de cel mai bun raport calitate – preț.

Contractul are o durată de 6 ani și jumătate (78 de luni) începând de la data atribuirii.

Ultima zi în care pot fi depuse oferte este 16 iulie 2018.

Indicatorii tehnico-economici pentru stadion au fost aprobați prin HG nr. 880 din 06 decembrie 2017.

Conform licitației, Stadionul Municipal din Alexandria este în prezent singurul amplasament sportiv de anvergură din cadrul localității și reprezintă principala opțiune pentru practicarea atletismului (de performanță sau amator). Acesta găzduiește și echipa locală de fotbal FCM Alexandria, pentru care nu există posibilități de relocare.

 

Citiți și:

Immochan pregatește noi proiecte mixte sub noua denumire Ceetrus

Modernizare a 14 km drum judetean, cu peste 23 milioane lei

Noi autorizatii intr-un amplu proiect imobiliar

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2018

 

 

Sus