Oferte locuri de munca top

Spaţii logistice de peste 300.000 mp vor fi livrate în acest an

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Stocul de spaţii industriale şi logistice din România va creşte cu 15% în acest an. Livrările de spații noi programate pentru 2016 vor depăşi suprafaţa de 300.000 mp. Proiecte noi vor fi dezvoltate în Cluj, Sibiu, Brașov, Pitești și Râmnicu Vâlcea, potrivit unui studiu realizat de consultantul DTZ Echinox.

Anul acesta, cea mai mare suprafaţă de spaţii logistice va fi livrată în București – 63% (~ 190.000 mp), regiune urmată de Cluj – 8% (25.000 mp), Brașov, Ploiești și Sibiu, cu 5% (15.000 mp fiecare).

Mihaela Galațanu, Head of Research DTZ Echinox, a precizat: „În 2016, în București – cea mai mare piață logistică și industrială din România, se așteaptă ca livrările noi să fie de ~ 190.000 mp. Acesta va fi cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimii șapte ani. La sfârșitul T4 2016, stocul de spații industriale și logistice din București va fi cu 20% mai ridicat.”

La sfârşitul anului trecut, Bucureştiul concetra 960.000 mp de spaţii industriale şi logistice, reprezentând 47% din suprafaţa totală de la nivel naţional, de peste două milioane de mp. În afara capitalei, cele mai mari piețe din punct de vedere al stocului sunt Timișoara – 13%, urmată de Ploiești – 11%, Cluj – 7% și Brașov – 7%.

Livrările de spații industriale și logistice noi au însumat anul trecut 164.000 mp. În jur de 90% ditnre acestea au fost dezvoltări realizate la cerere, în principal în Timișoara – 78.000 mp, Ploiești – 33.000 mp și Brăila – 16.000 mp.

În 2015, activitatea totală de tranzacționare a fost de 300.000 mp, fiind mai mare cu 44% față de anul precedent. În București s-au tranzacționat 137.000 mp reprezentând aproape jumătate din totalul tranzacționat.

Activitatea de pre-închiriere a însumat 188.000 mp, fiind cu 75% mai ridicată față de 2014. Regiunile cele mai active din punct de vedere al pre-închirierilor au fost București – 73.000 mp, Sibiu – 24.500 mp și Cluj – 23.000 mp.

De-a lungul anului 2015 nivelul chiriei a rămas relativ stabil. Chiriile “prime” pentru unitățile de clasă A de minimum 5.000 mp încadrându-se între 3,6 – 3,9 euro/mp/lună. Pentru unitățile sub 5.000 mp, nivelul chiriilor a fost ușor mai ridicat. Pentru unitățile de clasă B, chiriile solicitate au variat între 2.5 – 3 euro/mp/lună. Pe lângă chirie, s-a aplicat o taxă de mentenanță, cuprinsă între 0,60 – 0,95 euro/mp/lună, acoperind taxa pe proprietate, asigurarea, paza, costurile cu întreținerea tehnică, iluminatul și curățenia.

Anul trecut România a înregistrat cea mai mare creștere a vânzărilor de retail din Uniunea Europeană – 8,9%. În consecință, cererea generată de companiile care activează în sectoarele Retail și Distribuție / Logistică a avut o contribuție majoră la rezultatele pozitive de pe piața de leasing. Cererea pentru dezvoltări industriale va urma un trend ascendent, fiind susținută de creșterea consumului, dar și de nevoia companiilor din sectoarele Retail, Logistică și Distribuție de a-și extinde operațiunile.

 


Etichete:
Sus