Oferte locuri de munca top

Spatii de birouri de peste 1 mil euro pentru functionarii publici

Urmează să fie închirate pentru 2 ani spaţii de birouri pentru funcţionarii publici, printr-un contract cu valoarea estimată la peste 1 milion de euro (peste 5,26 milioane de lei fără TVA, echivalentul a peste 1,14 milioane de euro, respectiv 47.718 euro pe fiecare lună).

Ministerul Dezvoltării şi Regionale intenționează să închirieze spaţii cu destinaţie de sediu necesar funcţionării Direcţiei Generate Programe Europene lnfrastructura Mare şi a trei cabinete aferente demnitarilor coordonatori.

Durata contractului va fi de 2 ani (24 luni), dar nu mai târziu de 31.12.2019, cu posibilitatea de prelungire prin renegociere, numai în sensul îmbunătăţirii ofertei, fără afectarea calităţii serviciilor stabilite iniţial.

Criteriul de atribuire al contractului este preţul cel mai scăzut (pachet pe lună).

Oficialii ministerului doresc ca spaţiul închiriat să fie într-o clădire de birouri dotată cu utilităţi şi spaţii de parcare, amplasată într-o locaţie ultracentrală sau centrală a Capitalei, adecvată unei instituţii guvernamentale cu profil european. Viitorul sediu trebuie să fie uşor accesibil cu mijloacele de transport în comun şi să fie situat pe una dintre arterele principale ale municipiului București.

Sediul poate fi format dintr-un imobil cu unul sau mai multe corpuri aflate în acelaşi spaţiu comun sau un spaţiu compact.

Suprafaţa utilă ofertată, respectiv, spaţiul util închiriat, fără suprafaţa spaţiilor comune va fi de minim 2.410 mp. Suprafaţa comună ofertată poate să fie mai mică sau mai mare de valoare estimată de 428 mp, cu menţiunea că preţul unitar pentru această suprafaţă va fi 50% din preţul ofertat/mp util aferent suprafeţei utile.

Ministerul a menţionat că, pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, va lua toate măsurile necesare pentru a preveni, identifica şi remedia situaţiile de conflict de interese, în scopul denaturării concurenţei şi al asigurării tratamentului egal pentru toţi operatorii economici.

Oferta trebuie transmisă până la data de 16 octombrie la sediul Ministerului din BD. Libertăţii nr.16, Latura Nord, Sector 5, Bucureşti, Registratura, camera 3 sau pe adresa de e-mail ion.stanescu mdrap.ro.

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia octombrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus