Marile firme de construcții își pun anul acesta speranțele în derularea proiectelor cu finanțare din fonduri europene.
Sorin Greu, general manager al Bog’Art – companie de construcții și dezvoltare imobiliară cu sediul în Bucureşti, unul din cei mai mari antreprenori generali din România – este de părere că
anul 2023 se întrevede a fi destul de încărcat pentru firmele de construcții, în special pe sectorul de achiziții publice. Aceasta prin prisma programelor de finanțări europene.
”Vor fi lansate foarte multe licitații pe cele trei domenii principale: construcții civile, infrastructură și edilitare”, subliniază domnul Greu.
Ca urmare, anul acesta pare a fi cel mai bogat an de până acum în proiecte mari precum: spitale, stadioane, aeroporturi, autostrăzi, drumuri expres, centuri ocolitoare, poduri și pasaje rutiere, alimentări cu apă și canalizări, stații de epurare, etc., iar ”aspectul favorabil pe care ne bazăm este că majoritatea au finanțări aprobate”, spune managerul general Bog’Art.
Optimismul constructorilor este umbrit și de unele temeri.
În primul rând este un volumul foarte mare de lucru pe care îl au cu pregătirea ofertelor financiare și tehnice pentru proiectele de tipul celor mai sus menționate.
Apoi sunt termenele foarte strânse pentru proiectarea și execuția lucrărilor respective, condiții pe care le au autoritățile contractante pentru accesarea finanțărilor europene.
În condițiile creșterii volumului de lucrări, sectorul construcțiilor continuă să se confrunte cu impedimentul major creat de lipsa de forță de muncă.
”Din păcate, forța de muncă în România este, în continuare, o resursă deficitară pentru majoritatea firmelor de construcții și, pe măsura startării lucrărilor la proiectele mari, va fi din ce în ce mai acut resimțită”, este de părere Sorin Greu.
În aceste condiții, constructorii se bazează pe menținerea până în anul 2028 a facilităților fiscale acordate firmelor de construcții prin OUG 114 / 2018, precum și pe motivarea muncitorilor calificați români din străinătate să se întoarcă în țară. De asemenea, apelează la importul de forță de muncă din țări precum Sri Lanka, Filipine, Vitenam, Turcia, etc.