Noul contract colectiv de muncă în construcții aduce o diferență de salarizare între angajații necalificați și cei calificați, protecția muncitorilor în condițiile lucrului la temperaturi extreme sau vreme nefavorabilă, precum și noi programe de formare profesională pentru meserii de construcții.
Aplicarea noului contract este limitată la firmele membre ale patronatelor din Federația Patronatelor Societăților din Construcții, care apar în anexa contractului, cu posibilitatea ca și altele să adere.
Negocierile pentru contractul colectiv de muncă la nivel sectorial în construcții s-au încheiat, iar documentul a fost deja înregistrat la Ministerul Muncii în luna mai, potrivit lui Gheorghe Bălăceanu, președintele sindicatului FGS Familia.
“Suntem mulțumiți de ceea ce am obținut, având în vedere circumstanțele”, ne-a declarat domnul Bălăceanu, referindu-se la eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din sector, fapt ce a pus presiune pe angajatori și a afectat predictibilitatea financiară.
Sindicatele au reușit să mențină nivelul salariului minim net la nivelul anterior eliminării facilităților.
Lipsa facilităților va readuce fenomenul muncii fără forme legale
Eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din construcții nu a fost compensată prin alte măsuri de sprijin din partea statului.
Domnul Bălăceanu atrage atenția că această decizie riscă să reactiveze practicile de angajare fără forme legale. “Probabil că se vor îndrepta mulți, din nou, către munca la negru, munca la gri”, avertizează liderul sindical.
Salarii diferențiate pentru muncitorii calificați
O noutate importantă a contractului colectiv de muncă în construcții este introducerea unui salariu diferențiat între muncitorii calificați și cei necalificați.
Diferența este de 3 %, în condițiile în care, până acum, contractele colective vizau în principal doar salariul minim general, ne-a spus domnul Bălăceanu.
Mai mult, sindicatele au deschis discuțiile pentru introducerea a trei niveluri de salarizare, inclusiv pentru muncitorii specialiști, în rundele viitoare de negocieri.
Sprijin pentru Casa Socială a Constructorilor
Noul contract include și un articol care încurajează aderarea la Casa Socială a Constructorilor, fără însă a o impune. Scopul este acela de a proteja forța de muncă în perioadele nefavorabile, cum ar fi sezonul rece sau valurile de temperaturi extreme. În plus, Casa Socială a început deja derularea unui program de formare profesională, destinat meseriilor deficitare din sector, cu accent pe nevoile reale ale angajatorilor.
“Vrem să dezvoltăm și Casa de Meserii a Constructorilor, inclusiv un centru de evaluare în construcții”, a mai spus liderul sindical. În acest cadru, se are în vedere și integrarea muncitorilor migranți, majoritatea necalificați, prin cursuri de formare.
Urmează negocieri pentru sectorul materialelor de construcții
Pe lângă aplicarea actualului contract în construcții, FGS Familia pregătește noi negocieri pentru un contract colectiv și în sectorul materialelor de construcții, unde este de asemenea sindicat reprezentativ.
Totodată, sindicaliștii sunt implicați activ în semnarea de contracte colective la nivel de unitate, unde pot fi introduse clauze suplimentare față de cele prevăzute la nivel sectorial.
FPSC este constituită din opt organizații patronale: Patronatul Societatilor din Constructii – PSC, Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta – PPTT, Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice – UNRMI, Asociația Română a Distribuitorilor de Metale – ARDIMET, Patronatul Drumarilor din România – PDR, Patronatul Proiectanților în Construcții – PPC, Asociația Română a Apei – ARA, Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO.