Oferte locuri de munca top

Senatul faciliteaza proiectele energetice, iar proprietarii de terenuri primesc despagubiri

Senatul a adoptat o modificare legislativă care facilitează modernizarea infrastructurii energetice și petroliere, cu efecte directe asupra utilizării terenurilor agricole. Schimbările din Legea fondului funciar au fost adoptate cu 80 de voturi pentru, 30 contra și 10 abțineri.

Soluția legislativă va fi în principal utilă pentru realizarea lucrărilor ce necesită scoaterea temporară din circuitul agricol în vederea efectuării unor lucrări temporare.

Se prevede și posibilitatea scoaterii definitive în cazul realizării noilor lucrări de infrastructură.

Prevederile se aplică și pentru scoaterea temporară sau, după caz, definitivă din circuitul agricol al terenurilor ocupate cu pajiști permanente.

Astfel, scoaterea temporară sau, după caz, definitivă, din circuitul agricol pentru efectuarea lucrărilor privind modernizarea, retehnologizarea, reabilitarea, revizia sau realizarea sistemelor/ rețelelor de transport/ distribuție a energiei electrice, a gazelor, naturale și a țițeiului, gazolinei, etanului, condensatului, apei se aprobă la solicitarea deținătorului terenului sau a titularului acordului de concesiune, petroliere/licență, astfel:

* Pentru terenurile care nu sunt înscrise în evidențele de cadastru și carte funciară identificarea se poate face prin numărul de tarla și de parcelă, prin titlu de proprietate și proces-verbal de punere în posesie, precum și prin orice altă modalitate de identificare prevăzută de lege

* Cu notificarea și acordarea de despăgubiri/ indemnizații proprietarilor, în baza următoarelor documente: contractul/ convenția de utilizare a terenului, licența, acordul de concesiune sau acordul petrolier pentru lipsa de folosință pe durata execuției/ existenței obiectivului de investiție, precum și a dovezii privind îndeplinirea acestor obligații, după caz:

– Contractul/ convenția de utilizare a terenului agricol cu termenul de plată al indemnizațiilor/ despăgubirilor de 30 de zile de la încheierea contractului/convenției, în cazul în care deținătorii sunt identificați

– Dovada consemnării prealabile, în conturi deschise pe numele titularilor de licențe, autorizații și acorduri petroliere, a sumelor de bani aferente despăgubirilor, indemnizațiilor, după caz, pentru respectivele imobile, în cazul în care proprietarii nu sunt identificați

– Dovada consemnării prealabile, la dispoziția acestora, în termen de 60 de zile de la data la care au fost notificați să se prezinte în vederea semnării convențiilor, dar nu s-au prezentat sau au refuzat încheierea convenției, a sumelor aferente despăgubirilor/indemnizațiilor, în cazul în care proprietarii sunt identificați, dar nu se prezintă sau refuză să încheie convenția.

În cazul în care realizarea lucrărilor afectează suprafețele de teren agricol pentru care au fost aprobate proiectele /intervențiile/ măsurile de sprijin finanțate de la bugetul de stat sau din fonduri europene, beneficiarii scoaterii temporare din circuitul agricol au obligația de a plăti titularilor acestor proiecte prejudiciul pentru lipsa folosinței terenurilor aferent perioadei de realizare a lucrărilor până la repunerea în situația anterioară.

La încetarea contractelor/convențiilor de utilizare a terenurilor, titularii au obligația repunerii în starea anterioară a terenurilor care au făcut obiectul acestor contracte.

 

Perioada aprobată pentru scoaterea temporară este de 2 ani cu posibilitatea de prelungire cu încă 2 ani.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2025


Etichete:
Sus