Oferte locuri de munca top

Sediul nou al Spitalului Gerota va primi bani din Programul Sanatate dupa ratarea PNRR

Noul sediu al Spitalului de Urgență al MAI „Prof. dr. Dimitrie Gerota”, unul dintre proiectele de infrastructură spitalicească incluse inițial în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va fi finanțat din Programul Sănătate 2021 – 2027, după ce investiția nu a mai putut fi dusă la bun sfârșit în calendarul impus de PNRR.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat recent un nou apel de finanțare destinat preluării unor proiecte spitalicești din PNRR, apel care vizează în mod explicit investițiile în infrastructură duală, respectiv spitalele militare.

Bugetul total alocat prin Programul Sănătate pentru acest apel se ridică la 420,3 milioane de euro.

Potrivit documentelor oficiale, ajustările propuse urmăresc să asigure, prin finanțări nerambursabile complementare, finalizarea investițiilor critice aflate fie în implementare, fie în curs de preluare.

În total, nouă proiecte din infrastructura publică de sănătate au fost incluse în acest mecanism de salvare a investițiilor.

Printre proiectele eligibile se regăsește și „Sediul nou pentru Spitalul de Urgență al MAI «Prof. dr. Dimitrie Gerota»”, pentru care valoarea eligibilă a finanțării din Programul Sănătate este de 400.271.173 euro.

Restul bugetului este direcționat către lucrări de intervenții și investiții în Cazarma 705 Pitești, aparținând Ministerului Apărării Naționale, cu o valoare eligibilă de 20.043.148 euro.

În cazul Spitalului Gerota, beneficiarul a convenit cu antreprenorul continuarea proiectului prin prelungirea duratei contractuale, modificare realizată prin actul adițional nr 10/21 ianuarie 2026, noul termen limită fiind 15 iulie 2026.

Contractul pentru noul sediu al spitalului Gerota a fost semnat la finele lunii ianuarie 2024. Constructor este asocierea de constructori turci CCN Altyapi Yatırımları Ve İnşaat Anonim Şikreti (lider), CCN Hastane Hizmetleri Ve Isletme Anonim Sirketi

Ansamblu cu blocuri de 12 niveluri, propus intr-un municipiu

Ilie Bolojan nu a avut încredere în finalizarea acestui proiect în termenul PNRR

Trecerea investiției de la PNRR la Programul Sănătate are loc în baza unui memorandum aprobat de Guvern.

Ministerul Sănătății a propus preluarea finanțării pentru mai multe proiecte de infrastructură spitalicească inițial derulate prin PNRR, care nu mai puteau fi finalizate în termenul-limită asumat de România în relația cu Comisia Europeană.

Deși termenul de finalizare înaintat de antreprenor este în iulie 2026, Guvernul a convenit în septembrie 2025 ca proiectele care vizează construirea, modernizarea și dotarea unor spitale și care prezentau un stadiu de raportare mai mic de 36% să fie transferate pe lista proiectelor finanțabile din fonduri nerambursabile europene, prin Programul Sănătate.

„Este o perioadă cu presiune bugetară mare, pentru că trebuie să finalizăm proiectele din PNRR până anul viitor, altfel riscăm să pierdem banii alocați. În același timp, trebuie să găsim soluții de transfer sau de eșalonare pentru proiectele începute, aflate în diferite stadii, astfel încât lucrările să poată continua”, transmitea atunci premierul României.

Cele două proiecte aprobate la finanțare din Programul Sănătate prin apelul de finanțare pentru spitale militare se adaugă celorlalte șapte spitale care nu s-au putut încadra în termenul limită PNRR și au fost de asemenea preluate de Programul Sănătate.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2025


Etichete:
Sus