Urare Craciun 2024

Securitate la incendiu: specialistii despre cele mai recente modificari propuse

Legea pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu urmează să fie modificată, fiind vizate mai multe categorii de construcții.

Proiectul de modificare a fost în dezbatere publică, iar mai mulți specialiști au avut ocazia să aducă propuneri.

Ce schimbări vor fi făcute

Prin proiectul de hotărâre este propusă înlocuirea criteriului de suprafață desfășurată mai mare sau egală cu 175 mp cu criteriul capacității care depășește 16 locuri, necesar în vederea obținerii avizului și/sau autorizării privind securitatea la incendiu, pentru anumite categorii de centre rezidențiale și centre de zi.

Pornind de la prevederile legale în vigoare vizând autorizarea unităților de primire turistică, inclusiv unităţile de alimentaţie din incinta acestora care se supun autorizării numai în situația în care au capacitatea peste 16 locuri, se propune ca același regim să fie aplicabil și serviciilor de tip rezidențial.

Sunt vizate următoarele centre:

– Centre pentru copii în sistemul de protecție socială;

– Centrele rezidențiale de îngrijire și asistență pentru mamă și copil;

– Centrele rezidențiale de îngrijire și asistență pentru victimele violenței domestice;

– Centrele de zi pentru copii-copii în familie, centre pentru copii separați sau în risc de separare de părinți, precum și centrele de zi pentru familie cu copii;

– Centrele destinate persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, tinerilor aflați în dificultate;

– Centrele de îngrijire și asistență medico-socială pentru persoane vârstnice, bolnavi cronici în fază terminală, centre de recuperare/reabilitare socială și dezintoxicare pentru persoane cu diferite adicții (droguri, alcool, alte substanțe toxice);

– Centrele pentru persoanele fără adăpost, centrele pentru persoane victime ale traficului de persoane, centre destinate solicitanților de azil și a celor cărora le-a fost acordată o formă de protecție în România;

– Centrele destinate pentru persoane în risc de sărăcie.

Ce spun specialiștii

În cadrul dezbaterii publice, Ion Florin, director general DGASPC Iași a precizat că în urma discuțiilor avute cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în ceea ce privește înlocuirea criteriului de suprafață cu cel de capacitate locuri este un prim pas care se face pentru a reuși să determine anumite criterii pentru obținerea autorizației.

Acesta a propus să se susțină proiectul de act normativ pentru a fi promovat de MMSS, urmând ca toți cei interesați să poarte discuții cu IGSU pentru a se ajunge la o înțelegere favorabilă atât pentru furnizorii de servicii sociale cât și pentru beneficiari.

Petre Dinică, director Direcția Servicii Sociale Specifice, a precizat faptul că s-au primit numeroase propuneri referitoare la proiectul de act normativ care vizează sfera vârstnicilor, a persoanelor cu dizabilități, a copiilor și a familiei iar în urma discuțiilor avute în cadrul dezbaterii vor fi stabilite propunerile vor putea fi integrate în cadrul actului normativ.

Reprezentantul 4Generatii Care Home, Cristian Gherghilă, a susținut propunerea Patronatului Furnizorilor Privați de Servicii Sociale cu privire la prorogarea termenului și asimilarea centrelor rezidențiale pe același principiu cu spitalele, căminele studențești care să aibă limită la 600 mp.

De asemenea, reprezentantul 4Generatii Care Home a dorit să atragă atenția asupra propunerii aflată în dezbatere că este similară cu cea din domeniul Horeca cu o singură excepție, la Horeca se aplică și prevederile Legii nr. 28/2018 pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Daniela Moroșanu, reprezentant al Ministerului Muncii, subliniază faptul că se va susține un demers de prorogare rezonabil, astfel încât cei care sunt la limită sau sunt în perioada în care pe parcursul anului 2025 urmează o licențiere să se vină în ajutorul furnizorului de servicii sociale astfel încât să își rezolve problemele. De asemenea, și Petre Dinică a fost de acord cu faptul că trebuie mers către MAI și IGSU cu o propunere de așa natură să fie agreată și de aceștia pentru a mai existat un demers de prorogare de doi ani care nu s-a concretizat.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus