Oferte locuri de munca top

Se reiau lucrarile la Autostrada Transilvania

1332.jpg Noi fonduri au fost alocate pentru lucrarile pe tronsonul 3C al autostrazii Brasov-Cluj-Bors, pentru realizarea unei conexiuni cu DN 19B, anunta Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).
„Mentionam ca, intrucat sectiunea 3C a Autostrazii Transilvania, Suplacu de Barcau-Bors nu a fost finalizata iar perioada de notificare a viciilor nu a intrat in vigoare, atat lucrarile de remediere cat si cele de constructie vor face obiectul contractului pentru finalizarea lucrarilor pe sectiunea 3C „, au precizat reprezentantii CNADNR.
In luna ianuarie institutia a contractat un studiu si o analiza pentru a identifica avariile si neregulile la construirea autostrazii.
Proiectul Autostrada Transilvania prevede realizarea unei autostrazi de patru benzi, cu o lungime de 415 km, latimea platformei de 26,00m, partea carosabila cu doua benzi pe sens cu o latime de 15,00m, 300 poduri, pasaje si viaducte pe autostrada, 73 pasaje peste autostrada si 19 noduri rutiere. Traseul autostrazii parcurge ruta de la nord-vest de Brasov pana la Oradea, la granita cu Ungaria si deserveste orasele Brasov, Fagaras, Sighisoara, Targu Mures, Cluj Vest, Oradea. Autostrada a fost impartita in opt sectiuni, iar sectiunea 3C Suplacu de Barcau- Bors are o lungime de 64,5 km. In urma renegocierii contractului cu executantul, Bechtel, acesta si-a asumat finalizarea sectiunilor 2B si 3C.

Sus