Normele de aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții vor fi modificate și completate (proiectul îl găsiți atașat la finalul știrii).
O modificare importantă este cea de eliminare a prevederilor referitoare la intrarea în legalitate a lucrărilor de construcții executate fără autorizație de construire. Proiectul menționează că aceste prevederi sunt în contradicție cu normele de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiecte publice și private, care stabilesc că „evaluarea impactului asupra mediului nu poate fi efectuată după ce lucrările de investiție au fost demarate sau proiectele au fost realizate”.
Altă precizare importantă adusă de completarea normelor Legii 50/1991 este cea legată de profesionalizarea personalului din direcțiile de urbanism.
Proiectul prevede că structura de specialitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului din administrația publică locală va fi condusă de arhitectul-șef și va avea în componență personal cu pregătire în domeniile urbanismului, arhitecturii sau al construcțiilor.
În plus, structurile de specialitate constituite în cadrul aparatului propriu al Consiliilor Județene vor acorda asistență tehnică primarilor din unitățile administrativ-teritoriale care nu au constituite încă astfel de structuri potrivit Legii sau nu au niciun angajat-funcționar public cu atribuții în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și autorizării executării lucrărilor de construcții în structurile de specialitate organizate conform Legii.
Proiectul prevede și excepții de la autorizare.
Astfel, “se exceptează de la autorizare categoriile de lucrări de construcţii, care nu modifică structura de rezistenţă, caracteristicile funcţionale ale spaţiilor interioare ale construcţiilor sau aspectul arhitectural al construcţiilor, precum paramentul faţadelor în integralitatea lor, tâmplăriile exterioare şi altele asemenea, specificate la art. 11 alin. (1) din Lege”.
Același proiect stipulează că autorizațiile de construire sau desființare,pentru executarea lucrărilor de construcții în zonele asupra cărora este instituit un anumit regim de protecție (prevăzut în documentațiile de amenajarea teritoriului, în documentațiile de urbanism aprobate sau stabilit prin acte normative) se emit în conformitate cu art. 10 din Lege.
Documentele pot fi eliberate numai cu condiția obținerii avizelor și a acordurilor specifice din partea autorităților care au instituit respectivele restricții, după cum urmează:
* pentru lucrări de construcții care se execută la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de Legea nr. 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate, autorizațiile de construire sau desființare se emit cu avizul conform al autorității administrației publice centrale competentă în domeniul protejării patrimoniului cultural;
* pentru lucrări de construcții care se execută în zonele de siguranță și de protecție a infrastructurilor de transport de interes public, precum și în zonele aferente construirii căilor de comunicație, stabilite prin documentațiile de amenajare a teritoriului și/sau de urbanism aprobate, potrivit dispozițiilor art. 10 lit. d) din Lege și a legislației în vigoare în domeniul transporturilor, se va obține autorizația de la autoritatea administrației publice centrale competentă în domeniul transporturilor;
* pentru lucrări de construcții care se execută în perimetrele limitrofe construcțiilor reprezentând anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole, delimitate prin planuri urbanistice cu respectarea distanțelor prevăzute de normele sanitare în vigoare, în care s-a instituit un regim de restricție privind amplasarea clădirilor de locuit și a obiectivelor socio-economice, se va obține avizul direcției pentru agircultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București;
* pentru lucrări de construcții care se execută în zone cu regim special și/sau în perimetrele sau zonele de protecție ale acestora, se va obține avizul autorității sau autorităților din sistemul național de apărare, ordine publică sau/și securitate națională, după caz.
Pentru acest proiect de act normativ, Ministerul Dezvoltării Regionale așteaptă propuneri și sugestii până la data de 7 iulie 2017, la adresa de e-mail iulia.matei@mdrap.ro sau la numărul de fax 0372.114.569.
Descarcă aici versiunea completă a proiectului de actualizare a normelor de aplicare a Legii 50/1991
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!
este o prostie;-se spune ca art.4 se abroga si la art.12 alin1 litera b ma trimite la art.4.
INTREBARE -eu ce pun in aplicare art.12 alin 1 litera b daca il citesc cu atentie sigur mai are si alte anomali, m-am oprit numai la art.12 sa nu am durere de cap?