Lucrările de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii Aeroportul Internaţional “George Enescu” Bacău sunt estimate la suma de 53,25 milioane lei fără TVA.
Contractul de proiectare şi execuţie a fost scos la licitaţie în această săptămână şi va fi atribuit în baza criteriului “preţul cel mai scăzut”.
Proiectul cuprinde realizarea unui terminal de pasageri, turn de control şi anexa administrativă, parcare pentru autovehicule, terminal intermodal pentru transport rutier, uzina electrică.
Terminalul de pasageri va avea regimul P+E, iar suprafaţa desfăşurată a clădirii va fi de 6.300 mp.
Parcarea pentru autovehicule va ocupa o suprafaţă de 18.390 mp şi va avea o capacitate de 2.589 de locuri din care 31 pentru personalul aeroportului.
Investiţia este finanţată în procent de 50% din bugetul Judeţului Bacău, diferenţa fiind asigurată de Primăria Bacău, în baza contractului de asociere dintre cele două autorităţi.
Perioada de implementare a contractului este de 21 de luni.
Operatorii economici pot depune ofertele în cadrul licitaţiei până la data de 14 ianuarie 2015.

