Oferte locuri de munca top

Schoenherr și Asociații SCA: Sebastian Guțiu, numit ca membru supleant al Curții Internaționale de Arbitraj ICC

Sebastian Guțiu, managing partner Schoenherr și Asociații SCA

Sebastian Guțiu, managing partner Schoenherr și Asociații SCA, a fost numit membru supleant pentru România în cadrul Curții Internaționale de Arbitraj a Camerei de Comerț Internaționale (International Chamber of Commerce – ICC), pentru un mandat de trei ani, începând cu 1 iulie 2024. Cu o experiență profesională de peste 25 de ani ca avocat de afaceri, Sebastian Guțiu a acordat asistență juridică într-un număr semnificativ de dosare de arbitraj comercial și investițional internațional, fiind un nume cunoscut în acest domeniu.

Membrii Curții ICC sunt numiți de către Consiliul Mondial al ICC (ICC World Council), la recomandarea comitetelor naționale ICC sau la propunerea președintelui Curții. În urma alegerilor derulate la nivelul Consiliului Mondial al ICC în luna iunie la Paris, Curtea ICC și-a anunțat noua componență, care include 191 de membri din 119 jurisdicții.

„Sunt onorat să fiu numit membru supleant al Curții ICC. Mă bucur că, în acest rol, voi putea colabora cu ceilalți membri ai Curții cu scopul de contribui la atingerea obiectivului principal al ICC, de a sprijini companii, state și persoane fizice în soluționarea disputelor în care sunt implicate.” – a declarat Sebastian Guțiu, managing partner al Schoenherr și Asociații SCA, cu privire la această numire.

Curtea ICC este cea mai importantă instituție de arbitraj internațional din lume. Înființată în 1923, aceasta sprijină comerțul și investițiile la nivel internațional prin prevenirea și soluționarea disputelor.

Practica de dispute resolution a Schoenherr și Asociații SCA include 15 avocați specializați și este coordonată de Sebastian Guțiu și Iustin Armașu. Echipa are experiență considerabilă în asistarea companiilor multinaționale și locale active în diverse sectoare în cazuri de arbitraj comercial și de investiții. Firma este recomandată de principalele directoare juridice internaționale (Chambers and Partners, Legal500) pentru activitatea sa în domeniul dispute resolution.

 

 

Sus