Schoenherr și Asociații SCA anunță promovarea recentă a trei avocați. Cristina Enaga devine managing attorney at law, în timp ce Alexandra Huza și Cristiana Manea au fost promovate la poziția de senior attorney at law.
„Schoenherr are o echipă remarcabilă, iar dezvoltarea continuă a oamenilor valoroși care compun această echipă este unul dintre obiectivele noastre cheie. Colegele noastre promovate recent au demonstrat abilități de excepție și avem încredere în potențialul lor. Prin aceste promovări, continuăm consolidarea a trei dintre cele mai puternice arii de practică ale firmei – corporate/M&A, real estate, respectiv dreptul concurenței.‟ – a declarat Sebastian Guțiu, managing partner Schoenherr și Asociații SCA.
Cristina Enaga (managing attorney at law) face parte din echipa de corporate/M&A a firmei. Este un avocat cu 14 ani de experiență, dintre care peste 5 ani în cadrul Schoenherr. A fost implicată într-un număr considerabil de tranzacții de fuziuni și achiziții derulate la nivel local sau internațional, vizând societăți active în sectoare precum producție, bunuri de larg consum, IT&C, servicii financiare, real estate. Totodată, acordă asistență generală pe aspecte de guvernanță corporativă în legătură cu întregul ciclu de viață al societăților active în România. Experiența ei de lucru anterioară include, de asemenea, real estate și construcții.
Alexandra Huza (senior attorney at law), care este specializată în real estate și construcții, este avocat și membru al echipei Schoenherr din anul 2015. Are experiență în acordarea de servicii juridice în legătură cu achiziția de proprietăți, precum și cu autorizarea, dezvoltarea și construirea de proiecte imobiliare. Totodată, acordă asistență juridică pe probleme de drept al mediului și a făcut parte din echipe multidisciplinare de proiect implicate în litigii vizând proprietăți imobiliare sau aspecte de mediu. A asistat clienți activi în domenii precum piața imobiliară (investitori și dezvoltatori imobiliari, constructori), retail, agricultură, energie, producție, bunuri de larg consum, reciclare și gestionarea deșeurilor.
Cristiana Manea (senior attorney at law), care este specializată în dreptul UE și dreptul concurenței, este avocat din anul 2013 și face parte din echipa Schoenherr din anul 2017. Are experiență considerabilă în domeniul concurenței: a acordat asistență juridică în cadrul unei serii de investigații și anchete sectoriale derulate de Consiliul Concurenței; a fost implicată în autorizarea operațiunii de concentrare economică în legătură cu un număr semnificativ de tranzacții; a desfășurat audituri de concurență, a implementat programe de conformitate și a susținut programe de training pe aspecte de drept al concurenței. Asistă companii active în servicii financiare, producție, bunuri de larg consum, IT&C, energie, farmaceutice.
Schoenherr este o firmă regională de avocatură, activă în Europa Centrală și de Est și Europa de Sud-Est, unde operează 15 birouri. Firma este prezentă în România din anul 1996, oferind servicii de asistență juridică în principalele arii de practică relevante pentru activitatea companiilor locale și multinaționale. Schoenherr și Asociații SCA este recunoscută de organisme internaționale de cercetare a pieței de avocatură (Chambers and Partners, Legal500, IFLR1000).