Oferte locuri de munca top

Schoenherr asistă Renovatio în parteneriatul de referință cu OMV Petrom privind proiecte verzi

Monica Cojocaru – local partner Schoenherr

Schoenherr și Asociații SCA a asistat Renovatio într-o tranzacție majoră cu OMV Petrom cu privire la proiecte verzi. O latură a tranzacției se referă la vânzarea unui pachet de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești, care deține proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW (950 MW eolian și 50 MW fotovoltaic). Aceste proiecte vor fi dezvoltate, construite și operate de RNV Infrastructure în parteneriat cu OMV Petrom. Cea de-a doua componentă a tranzacției se referă la vânzarea Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari rețele de stații de încărcare pentru vehicule electrice din România, cu peste 400 de puncte de încărcare și perspective de creștere la aproximativ 650 până în 2026.

Schoenherr a colaborat cu Mihaela Aliman – Cabinet de Avocat în asistarea Renovatio în legătură cu cele două componente ale acestei tranzacții complexe, inclusiv la semnarea acesteia. Finalizarea tranzacției este așteptată în prima jumătate a anului 2024, după îndeplinirea anumitor condiții.

„Această tranzacție de referință, care aduce împreună două companii majore active în sectorul energiei din România, va contribui la dezvoltarea infrastructurii de mobilitate electrică și a capacităților de energie regenerabilă ale țării. Suntem încântați că am contribuit la conturarea acestui proiect juridic complex.” – a declarat Monica Cojocaru, partener Schoenherr și Asociații SCA, coordonatoarea echipei care a asistat Renovatio în tranzacție.

Prin acest parteneriat nou format, OMV Petrom împreună cu Renovatio planifică să investească, până în 2027, circa 1,3 miliarde de euro în surse regenerabile în România, inclusiv finanțare bancară.

Renovatio este un proprietar de active de infrastructură, manager și dezvoltator in sectorul energiei regenerabile. Operând de peste 20 de ani de-a lungul întregului lanț valoric și ciclu de viață al proiectelor regenerabile, Renovatio a acumulat expertiză extinsă în dezvoltarea, ingineria, achizițiile și gestionarea operațională a activelor eoliene și fotovoltaice și are un istoric solid de dezvoltare de proiecte de succes (+3.000 MW de proiecte eoliene și +800 MW de proiecte fotovoltaice) în România și pe alte piețe emergente. Renovatio a fost prima companie care a dezvoltat și este proprietarul celei mai mari rețele de stații de încărcare a vehiculelor electrice din România.

OMV Petrom este cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.

Echipa Schoenherr care a asistat Renovatio în această tranzacție a fost coordonată de Monica Cojocaru (local partner), în timp ce aspectele legate de dreptul concurenței și examinarea investițiilor străine directe au fost coordonate de Georgiana Bădescu (partner).

Schoenherr este o firmă de avocatură regională de top, cu 15 birouri și patru birouri naționale în Europa Centrală și de Est și în Europa de Sud-Est. Firma activează în România din 1996, oferind servicii complete de consultanță juridică pentru companii locale și multinaționale. Schoenherr și Asociații SCA este clasată în de către toate directoarele juridice importante care analizează piața juridică (Chambers and Partners, Legal500, IFLR1000).

Sus