Cu toate că sunt mult mai mici decât media la nivelul întregii economii, salariile din construcții cresc mai accelerat.
Astfel, în construcții salariul mediu brut a fost în luna iunie de 2.174 lei, cu aproape un sfert mai mic decât cel la nivel de economie care a fost de 2.874 lei..
Totuși, salariu mediu brut din construcții a crescut în luna iunie cu +1,5% față de cel din luna precedentă, în condițiile în care la nivel de economie această variație a fost de numai +0,7%.
În același timp, salariul mediu net în construcții a fost de 1569 lei în luna iunie, cu +1,4% mai mare decât cel din luna mai.
Comparativ, la nivel de economie, salariul mediu net a fost de 2.078 lei, mai mare cu +0,7% decât cel din luna mai.
Cele mai mari salarii din economie sunt cele din bănci și companii de asigurări – salariul mediu brut din această ramură a fost în luna iunie de 6.123 lei (creștere de 0,8% față de luna mai).
De asemenea, sunt mari și salariile din informații și comunicații – de 5.650 lei, salariul mediu brut în luna iunie (creșterea fiind de 1,9% față de luna mai)
Cele mai mici salarii sunt în ramura hoteluri și restaurante: în luna iunie salariul mediu brut a fost de 1713 lei.

