Banner paste 2026

Salarii in constructii, mai mari fata de anul trecut

Salariul mediu net din sectorul construcțiilor a fost de 1.581 lei, în ianuarie 2017, mai mare cu aproape 10% decât în aceeași lună a anului trecut, când indicatorul arăta 1.436 lei/salariat, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Acest domeniu a înregistrat una dintre cele mai semnificative creșteri.

La nivel de salariu brut, venitul mediu lunar al unui angajat în construcții era de 1.984 lei, în ianuarie 2016, ajungând la 2.187 lei în prima lună a acestui an.

Totodată, la nivel anual, tranzacțiile imobiliare înregistrează un parcurs pozitiv al salariului. Salariul mediu net a fost de 2.218 lei/salariat, în ianuarie 2017, față de 1.825 lei/salariat cu un an în urmă. La nivel de salariu brut, în ianuarie 2017, indicatorul arăta 3.021 lei/salariat, comparativ cu 2.520 lei/salariat în ianuarie 2016.

Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații a cunoscut, la rândul ei, creșteri salariale în intervalul invocat. Astfel, un salariat din industria construcțiilor metalice avea un salariu mediu net de 1.964, în ianuarie 2017, în creștere cu peste 10% față de aceeași lună a anului precedent, când un salariat din sector avea un salariu mediu net de 1.768 lei. La nivel de salariu brut, indicatorul economic arăta 2.726 lei – în ianuarie 2017 și 2.453 lei – în ianuarie 2016.

 

Ianuarie 2017 comparativ cu decembrie 2016

În decembrie 2016, salariul mediu net din construcții a fost 1.759 lei. Astfel, în prima lună a anului curent, câștigul salarial mediu a fost mai mic cu 9,1%. Dar, aceasta nu reprezintă neapărat o scădere, ci este vorba de efectul primelor de Crăciun care au determinat creșterea din decembrie.

La nivel de salariu brut, angajatul din construcții avea un venit mediu de 2.187, în ianuarie 2017, cuantumul fiind în scădere față de decembrie 2016, când venitul mediu lunar brut din construcții era de 2.435 lei/salariat.

Un angajat din sectorul tranzacțiilor imobiliare avea un câștig mediu lunar brut de 3.021, în ianuarie 2017, în scădere față de decembrie 2016, când indicatorul economic arăta un venit mediu lunar de 3.608 lei/salariat.

La nivel lunar, scăderea este reflectată și în industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații. În ianuarie 2017, un angajat din sector avea un venit mediu lunar de 2.726 lei, comparativ cu 2.998 de lei, venit mediu lunar înregistrat în decembrie 2016.

 

 

arena-constructiilor-martie-2017

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia martie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


Etichete:
Sus