Cristian Guia – Partener si Mihaela Drimba – Avocat, Eversheds Sutherland Romania
Sectorul construcțiilor și cel energetic din România se află în fața unei schimbări semnificative, impusă de necesitatea reducerii dependenței de combustibilii fosili. Conform Comunicării C/2026/127 emisă de Comisia Europeană la începutul anului 2026 („Comunicarea”), „Pactul pentru o industrie curată și Planul de acțiune pentru energie la prețuri accesibile, adoptate în februarie 2025, au identificat dependența UE de importurile de combustibili fosili drept un factor major care contribuie la volatilitatea și la creșterea costurilor de aprovizionare, determinând creșterea prețurilor la energie.”
În acest context, Comunicarea stabilește noi direcții pentru tehnologiile și formele inovatoare de utilizare a energiei din surse regenerabile. Această accelerare se bazează pe Directiva revizuită privind energia din surse regenerabile (RED), care a majorat obiectivul obligatoriu al UE privind energia din surse regenerabile de la procentul anterior de 32 % la 42,5 % până în 2030, cu scopul de a fi atins un prag ideal de 45 %.
Pentru a înțelege impactul asupra proiectelor hibride, trebuie să analizăm cum definește Comisia aceste noi forme de implementare:
- Sistemul agrosolar ca sistem de investiții de îmbunătățiri funciare (structuri înalte, trackere inteligente) se referă la „instalarea și utilizarea producției de energie solară pe un teren care este utilizat pentru producția agricolă. Combinarea celor două activități se află în centrul conceptului; ori de câte ori una dintre cele două activități încetează sau atunci când activitatea agricolă scade semnificativ din cauza instalării și utilizării energiei solare, nu mai există o dublă utilizare a terenului.”
- Sistemul solar integrat în clădiri (BIPV) este clasificat astfel „dacă poate utiliza radiațiile solare pentru a genera energie electrică sau termică și, în același timp, pentru a înlocui materialele de construcție convenționale și pentru a asigura o funcție astfel cum se prevede în Regulamentul UE privind produsele pentru construcții (și anume țigle, fațade, cărămizi, ferestre).”
- Sistemul solar integrat în infrastructură vizează echipamente integrate în „infrastructura de transport, fie în coridorul de infrastructură definit (de-a lungul unei autostrăzi sau al unei linii de cale ferată), fie în zone pe lângă infrastructura de transport care nu pot fi utilizate în alte scopuri, cum ar fi zonele îngrădite din jurul căilor de acces sau al aeroporturilor.”
- Alte forme precum sistemele fotovoltaice integrate în vehicule sau sistemele solare de mici dimensiuni cu conectare la priză (inclusiv sisteme fotovoltaice de energie pentru balcon).
Blocajul din România: „Capacitate energetică” sau „Construcție convențională”?
Raportat la propunerile Comisiei, una dintre cele mai mari provocări pentru dezvoltatorii imobiliari din România este claritatea legislativă. Comunicarea subliniază că „reglementările care vizează utilizarea materialelor în construcția de clădiri nu au fost concepute astfel încât să permită sau să promoveze elemente de construcție care, pe lângă faptul că servesc drept elemente structurale în construcții, generează și energie electrică din surse regenerabile.” În prezent, legislația românească în domeniul construcțiilor operează cu o distincție rigidă între elementele structurale ale clădirii și capacitățile energetice. Or, tehnologiile inovatoare propun produse cu dublă funcțiune: panoul fotovoltaic nu mai este un accesoriu montat pe clădire, ci devine însăși fațada sau acoperișul acesteia.
O problemă juridică majoră identificată este dacă un dispozitiv energetic integrat trebuie considerat sau nu un element constructiv al clădirii. Potrivit orientărilor europene, reglementările care guvernează acest domeniu vizează o sferă largă de competențe, incluzând „legislația în domeniul clădirilor și construcțiilor (inclusiv cerințele tehnice referitoare la statica clădirilor, siguranța produselor și aspectele de proiectare), amenajarea teritoriului la nivel regional și local, precum și reglementările privind zonarea, utilizarea terenurilor și destinația terenurilor”.
În acest cadru complex, procesul administrativ actual devine rigid, deoarece „eliberarea autorizațiilor de către autoritățile competente presupune în prealabil respectarea tuturor acestor reglementări”. Dificultatea practică apare din cauza unei interogații fundamentale de ordin tehnic și legal care atrage cerințe suplimentare: „dacă un dispozitiv energetică integrată în structura clădirii trebuie considerat un element al «clădirii» și, prin urmare, dacă se aplică reglementările în materie de clădiri”.
Absența unor prevederi specifice în legislația actuală creează un vid interpretativ critic. În lipsa unei încadrări clare, autoritățile locale pot ezita în eliberarea autorizațiilor de construire, nefiind clar dacă să aplice regimul aferent realizării capacităților energetice sau pe cel aferent lucrărilor de construire convenționale (sau chiar ambele si sub ce forma). Pentru a evita aceste blocaje, este imperativ ca reglementările naționale să recunoască oficial capacitatea activă a materialelor de construcție, permițând astfel o procedură de autorizare unificată.
Pentru sectorul agricol și cel al construcțiilor de parcuri fotovoltaice, agrosolarul reprezintă o soluție pentru „concurența pentru spațiu”. Totuși, în state precum România, reglementările privind utilizarea terenurilor rămân rigide. Comunicarea dă exemplul Germaniei, care „în 2023, a introdus în Codul construcțiilor dispoziții care permit instalațiilor agrofotovoltaice de mici dimensiuni să facă obiectul unei proceduri simplificate”. Aceasta este o direcție pe care și legislația românească va trebui să o urmeze pentru a nu bloca investițiile.
Un punct critic pentru proiectele hibride din România este si durata si scopul autorizării. Comisia afirmă clar că „Procedurile lungi și complexe de autorizare reprezintă unul dintre principalele obstacole în calea utilizării energiei din surse regenerabile în general.”
În plus, pentru tehnologiile inovatoare, „investitorii și, ulterior, autoritățile publice trebuie să se confrunte cu această incertitudine, care poate conduce la interpretări diferite în ceea ce privește etapele procedurilor de acordare a autorizațiilor care se aplică, sau la proceduri de acordare a autorizațiilor mai îndelungate și mai complexe.” Mai mult, o distincție intre autoconsumator/prosumator și producător de energie în conformitate cu legea privind energia este esențială pentru unele dintre formele inovatoare de utilizare a energiei solare, cum ar fi energia agrosolară, energia solară integrată în infrastructură sau energia solară integrată în clădiri. Un caz problematic este atunci când o instalație este construită în scopul autoconsumului, dar este clasificată drept producător de energie, ceea ce implică un set de cerințe, proceduri și costuri (inclusiv taxe) care determină caracterul neatractiv al instalației.
O posibila soluție propusă este simplificarea procedurii, cum a făcut, spre exemplu, Italia care a introdus „dispoziții specifice pentru proiectele agrofotovoltaice și fotovoltaice plutitoare de până la 10 MW.”
Analiza noilor orientări europene relevă faptul că succesul tranziției energetice în România nu depinde doar de disponibilitatea tehnologică, ci, în mod critic, de capacitatea legiuitorului de a reforma un cadru normativ devenit rigid. Pentru a atinge obiectivele ambițioase de creștere a capacității instalate până în anul 2030, este necesară o schimbare radicală de optică: trecerea de la reglementarea tehnologiilor ca elemente izolate, la integrarea lor organică în structura spațiului construit și a celui agricol.
Implementarea unor soluții precum sistemele fotovoltaice integrate în clădiri sau proiectele agrosolare necesită eliminarea de urgență a vidului interpretativ care forțează autoritățile să decidă arbitrar dacă un echipament reprezintă o simplă instalație și/sau un element structural constructiv de sine stătător.
În concluzie, alinierea legislației naționale la aceste direcții noi nu este o simplă opțiune de politică internă, ci reprezintă condiția esențială pentru evitarea blocajelor investiționale. Adoptarea unor proceduri de autorizare unificate, care să recunoască oficial funcția duală a materialelor de construcție și coexistența activităților pe terenurile agricole, va transforma barierele administrative actuale în veritabili catalizatori de dezvoltare. Viitorul proiectelor hibride depinde de tranziția către un model în care procesul de autorizare încetează să mai fie un obstacol în calea resurselor regenerabile, devenind un mecanism predictibil și eficient de susținere a autonomiei energetice.
Pentru dezvoltatori, mesajul este clar: viitorul nu mai aparține doar panourilor montate clasic pe sol, ci sistemelor hibride care integrează producția de energie în însăși structura clădirilor, a infrastructurii de transport sau în activitățile agricole. Această abordare nu doar că rezolvă problema spațiului, dar „poate avea un impact pozitiv asupra percepției publice în materie de implementare a energiei din surse regenerabile și, prin urmare, asupra acceptării la nivel social.”
Referință principală: Comunicarea Comisiei (2026/C 127/01) – Orientări privind tehnologiile și formele inovatoare de utilizare a energiei din surse regenerabile. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=OJ:C_202600127#ntr4-C_202600127RO.000101-E0004